Dl Mircea Handoca s-a devotat, încă în timpul vieţii lui Mircea Eliade, conservării şi editării operei marelui cugetător. I-a cîştigat încrederea încît acesta, la moartea surorii sale Corina, i-a încredinţat custodia arhivei sale bucureştene. A vrut mai mult decît asta şi a scris, în 1992, un fel de monografie, ratată, despre crîmpeie din viaţa şi opera lui Eliade. E evident că scriitura nu e domeniul său de rezistenţă, probă fiind şi prefeţele la unele reeditări ale unor romane. Ca bibliograf şi editor al corespondenţei savantului a înregistrat cîteva realizări importante, printre care ar fi de amintit primul volum (literele A-H) din corespondenţa savantului şi cele două volume din cea primită. Nefiind un spirit critic, dl Mircea Handoca e un adulator total al personalităţii căreia i s-a devotat. În consecinţă, a început, din 1998, să publice o suită intitulată "Dosarele" Eliade, în care publică opinii pro şi contra cugetătorului, fără comentarii, lăsînd - precizează dsa - cititorului să-şi facă singur o idee despre controversă. Primul volum era consacrat opiniilor despre tînărul Eliade exprimate în anii treizeci. Al doilea volum (ediţie), a apărut în 1999, transformă pluralul în singular, intitulat fiind "Dosarul" Eliade, adăugîndu-i-se şi un subtitlu "Cu cărţile pe masă". Obiectul acestui de al doilea volum îl constituie opiniile exprimate, în jurnalul său, publicat în româneşte în 1996 şi recent în limba franceză, de Mihail Sebastian despre prietenul său bun Mircea Eliade. Dl Handoca are îndoieli privind unele notaţii ale lui Sebastian despre Eliade şi ne previne, într-un scurt cuvînt înainte: "Trebuie să fim prudenţi în folosirea memorialisticii ca principală sursă documentară. Pentru a ne convinge de autenticitatea unor date, situaţii, întîmplări, jurnalele (atît al lui Sebastian, cît şi al lui Eliade) trebuie să fie coroborate cu documentul autentic de e