Cum pătrunde spiritul în lume? Pe ce canale o idee apărută în intimitatea minţii cuiva ajunge să cuprindă lumea - să o înalţe sau să o distrugă?
De aici miracolul cărţilor: cum pot ele, cu inaparenţa lor, să ne mute din locul în care sîntem?
Senzaţia că, o dată intrate în lume, cărţile lucrează în clandestinitate. Lor li se potriveşte felul în care Hamlet vorbeşte despre fantoma tatălui său: old mole, "cîrtiţă bătrînă". Ea scoate la lumină într-un tîrziu rezultatul faptei sale desfăşurate într-o regiune a lumii pe care noi nu o cunoaştem.
De aceea autorii sînt agenţii cei mai secreţi ai lumii: nu e limpede nici cum acţionează ei, nici asupra cui, nici ce rezultate dau; şi nici măcar nu e limpede că ceea ce se întîmplă în lume e rezultatul nemijlocit al faptei lor. Sigur este doar că, ascunşi de ochii lumii sau uitaţi, ei lucrează pe termen lung.
Privite, cărţile par nespus de sfioase. Ele nu vin niciodată spre tine. Ca într-o medievală iubire, tu trebuie, întotdeauna, să le cauţi şi să te duci către ele. Fiinţa lor este aşteptare pură. Le va deschide cineva pentru a le face, astfel, să înceapă să fie?
Tăcerea cărţilor şi rugămintea lor nerostită. Ele nu-şi pot cere "dreptul de a fi deschise". Cărţile nu fac grevă, pentru a fi citite. Tot ce pot face este să ceară îndurare din partea cititorului care nu este încă.
Cînd privesc peretele unei biblioteci, îmi vine în minte scena balului din Război şi pace. Doamnele aliniate, aşteptînd, de-a lungul peretelui. Spaima Nataşei că nimeni nu o va invita la dans. Expresia încremenită a chipului ei, "gata deopotrivă şi de deznădejde şi de extaz". Iar apoi, prinţul Andrei care se apropie şi îi propune un "rond de vals". "De cînd te aşteptam", pare că spune Nataşa, iar zîmbetul i se iveşte pe faţă "în locul lacrimilor ce stătuseră să o podidească". Şi, "sp
