Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O CARTE DE SCANDAL

Publicat in Romania Literara, miercuri 3 mai 2000 ·

Arta de a provoca

Grid Modorcea are un demon: al scandalului. în cărţile sale din seria "băieţilor de bani gata" şi a "fetelor de bani gata" sunt descrise scene din viaţa intimă a unor personaje reale, cunoscute de toată lumea. Autorul povesteşte cu nonşalanţă ce fac ele noaptea, sub plapumă, folosind ca material "documentar" confidenţe, zvonuri, ca şi propriile lui presupuneri.

La fel de provocatoare este cartea recent apărută, Mort după America. Totul în cuprinsul ei intrigă şi scandalizează, începând cu ideea pe care o agită autorul de la primele pagini: că plecarea în America a fost pentru el o tentativă de înviere (a ieşit din "sicriul" vieţii din România ca să renască în "Lumea Nouă"!), şi că, spre deosebire de Isus Hristos, el a eşuat în această tentativă, din cauză că civilizaţia americană însăşi, iremediabil mercantilă, se asfixiază:

"Dar oricare ar fi opţiunile, experienţele şi trăirile, americanii au ceva comun, care îi aseamănă, care îi face fraţi de cruce: Dolarul. El e zeul care îi mişcă, îi dezbină sau îi uneşte. El le pune jăratic sub tălpi, el e El Dorado şi goana după aur. El îi mână de la spate, el face jocurile, el e zeul Coin la care se închină toţi, de când se nasc şi până îşi dau duhul. El a actualizat acel dicton antic panem et circenses şi a prefăcut America, lumea, într-un McDonald's şi Disneyland gigantic! Religia dolarului acoperă tot spectrul existenţei, abia dacă poţi vârî un vârf de ac din credinţa străbună cu care vii de-acasă. (...) Nimic mai opus învierii decât acest zeu mistuitor. America vrea să învie, dar o mistuie propriul ei zeu, care până la urmă o s-o înghită şi pe ea. Noi, în prăpăditele noastre de coşciuge cu tricolor, mai avem o şansă..." etc.

Noul "Isus Hristos" a plecat în primăvara lui 1999 în Statele Unite ca angajat al Televiziunii Române, năzuind să facă un film despre modul cum

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM - Temperaturi peste cele obişnuite, în această săptămână, în toată ţara, şi ploi în vest şi sud-vest / Şi după jumătatea lunii mai temperaturile vor fi mai ridicate decât de obicei / Cum va fi vremea în minivacanţa de 1 Mai

News.ro acum o ora
Temperaturile se vor situa peste valorile obişnuite, în săptămână 21 - 28 aprilie, în toată ţara, iar în vest şi sud-vest va ploua. Pentru minivacanţa de 1 Mai, sunt prognozate temperaturi uşor mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă

Testamentul Papei Francisc – „Mormântul să fie în pământ, simplu, fără vreun ornament special”

Ziua Constanta acum 24 minute
În seara morții papei Francisc, luni, 21 aprilie a.c., Sala de Presă a Sfântului Scaun a publicat testamentul regretatului pontif, care a dispus să fie înmormântat în bazilica Santa Maria Maggiore, nu departe de icoana Fecioarei Maria ”Salus Populi

Incendiu izbucnit la o casă din Putna. Intervin 7 autospeciale ale pompierilor

Mediafax acum 57 minute
„Incendiu izbucnit la o casă de locuit din localitatea Putna. Intervin pompierii militari și civili cu 7 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD”, anunță ISU Suceava. Potrivit pompierilor, casa este afectată pe o suprafață de aproximativ 160 d

Cine este cardinalul Kevin Farrell, actualul şef interimar al Vaticanului?

News.ro acum o ora
Când lumea a aflat de moartea Papei Francisc luni dimineaţă, un cardinal irlandezo-american, puţin cunoscut în lumea largă, a fost cel care a dat vestea, relatează BBC. După ce a anunţat că Papa „s-a întors în casa Tatălui”, cardinalul irlandezo-ame

Administrația Trump, dată în judecată de Universitatea Harvard, care acuză „consecințele reale dure” ale agendei politice de la Casa Albă

HotNews acum o ora
Universitatea Harvard a dat luni în judecată administraţia Trump, conform unei scrisori adresate comunităţii universitare, într-o nouă escaladare a luptei privind finanţarea federală a şcolii Ivy League, supravegherea instituţională şi independenţa,

LIVE Război în Ucraina, ziua 1154: Putin, brusc deschis la discuții bilaterale cu „regimul de la Kiev” / Atac masiv cu drone la Odesa într-un cartier civil dens populat

HotNews acum o ora
Vladimir Putin a declarat pentru prima dată în ultimii ani că este deschis la discuții bilaterale cu Ucraina, după ce, anterior, ceruse înlocuirea lui Volodimir Zelenski înainte ca acestea să aibă loc. Zelenski, pe care Putin l-a numit în mod fals u

Tradiții în Marțea Albă din Săptămâna Luminată. Ce nu avem voie să facem azi

Ziua Constanta acum 2 ore
A treia zi de Paşte este, în acelaşi timp şi Marţea Albă din Săptămâna Luminată, zi în care nu se lucrează, iar femeile dau de pomană pasca și vinul roșu care au rămas de la Paște. De asemenea, în ziua a treia se întorc vizitele făcute în prima zi a

Regina Sonja a Norvegiei, în vârstă de 87 de ani, a fost spitalizată din cauza unor probleme respiratorii

News.ro acum o ora
Regina Sonja a Norvegiei, în vârstă de 87 de ani, a fost internată luni seară la Spitalul Naţional pentru a fi supusă unor examinări din cauza dificultăţilor de respiraţie, a anunţat Curtea Regală norvegiană, informează Reuters. Sonja, soţia Regelui

Curtea Supremă a SUA va analiza manualele şcolare care conţin subiecte LGBT+

HotNews acum o ora
Curtea Supremă a SUA va analiza, marți, un recurs al unor părinţi al elevilor din şcolile publice dintr-un comitat din Maryland, care a introdus în 2022 în programa şcolară de grădiniţă şi de şcoală primară cărţi de poveşti menite să combată prejude

Jandarmeria Bucureşti anunţă 27 de sancţiuni contravenţionale după meciul Dinamo - CS Universitatea Craiova. Valoarea totală este de 106.600 de lei

News.ro acum o ora
Jandarmeria Bucureşti a anunţat că, în urma încălcării prevederilor legale în vigoare, jandarmii au aplicat 27 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 106.600 de lei, cu ocazia meciului Dinamo - CS Universitatea Craiova, scor 0-2, din et

Vremea

București
acum

19°
mar.

12°/26°
mie.

12°/25°
joi

14°/24°
vin.

15°/26°
Iasi
acum

20°
mar.

12°/26°
mie.

13°/26°
joi

14°/25°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

16°
mar.

10°/20°
mie.

11°/16°
joi

12°/17°
vin.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

10°/26°
mie.

11°/22°
joi

11°/21°
vin.

13°/20°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/27°
mie.

12°/24°
joi

13°/23°
vin.

13°/19°