Într-un articol apărut în 1960 (în volumul Studii şi materiale privitoare la formarea cuvintelor în limba română, II), "Nume de locuitori derivate de la teme străine", Magdalena Popescu afirma că sufixul -iot, de origine greacă, ar fi, în limba română, total neproductiv. Lăsându-se identificat în cîteva împrumuturi, sufixul nu ar fi format în română cuvinte noi (unica excepţie menţionată, derivatul sinaiot, era considerată discutabilă). Descrierea situaţiei, exactă pentru momentul respectiv, ne ajută să înţelegem încă o dată că evoluţia limbii nu e lineară, că lucrurile nu sunt date o dată pentru totdeauna şi de aceea previziunile sînt riscante. E de ajuns să existe cîteva modele, şi măcar unul dintre ele să circule mai intens, pentru ca procesul analogic să intre în funcţiune. Deşi nu se poate spune că ar fi devenit brusc foarte popular, sufixul -iot nu mai poate fi considerat, acum, nici neproductiv. Sufixul apare în cîteva denumiri neutre, de la nume (balcanice) de ţară sau de oraş: cipriot ("un cineast de origine cipriotă a cucerit sufragiile criticilor" - "România liberă" = RL, 2030, 1996, 2) şi sofiot ("au aflat din gura preşedintelui sofiot" - "Evenimentul zilei" = EZ 2316, 2000, 11). Cipriot e înregistrat în Dicţionarul explicativ (DEX), iar sofiot apare în Dicţionarul limbii române (DLR); pentru ambele, ca sursă imediată este indicată franceza (Cypriote, sophiote); în lipsa unor atestări mai vechi, care să evoce o preluare prin contacte lingvistice directe, ipoteza etimologică rămâne acceptabilă.

Confruntînd exemplele din articolul citat al Magdalenei Popescu şi cuvintele cuprinse în Dicţionarul invers cu lista acceptată de DEX, descoperim că, între derivatele în -iot ceva mai cunoscute, apar şi în Dicţionarul explicativ cuvintele fanariot şi italiot (nu şi iscariot, rumeliot, lavriot ş.a.). Părăsind categoria numelor de locuitori, putem observa