Iordan Datcu s-a făcut cunoscut mai întâi ca editor al unor mari folclorişti, ca Artur Gorovei, Grigore Tocilescu, S.Fl. Marian, Petru Caraman, Adrian Fochi ş.a., apoi, ca un asiduu şi priceput cercetător în domeniu, elaborând Dicţionarul folcloriştilor (I, 1979, II, 1983) şi mai ales Dicţionarul etnologilor români (I-II, 1998), veritabil instrument de lucru, adresându-se atât specialiştilor, cât şi celor interesaţi de creaţia populară şi impactul ei asupra culturii române. Recent, el a publicat, la Editura Universal-Dalsi, studiul Un mit: Toma Alimoş, în care îşi propune să demonstreze valoarea, şi nu în cele din urmă artistică, a baladei, numită "cântec povestitor", sau "cântec eroic", având părerea că asupra ei s-a insistat mai puţin decât asupra celorlalte două capodopere, Mioriţa şi Meşterul Manole. Semnalând faptul că textul a fost cules prima dată în 1831, de către D. Ardelean, însă publicat peste mai bine de un secol de Romulus Todoran în studiul Poezii populare într-un manuscris ardelean din 1831, în Anuarul Arhivei de folclor (1945), astfel că prima variantă tipărită este cea a lui V. Alecsandri, din 1850, foarte informatul Iordan Datcu alcătuieşte inventarul variantelor din toate zonele foclorice ale ţării, cele mai larg răspândite şi mai realizate aflându-se în Muntenia şi Oltenia. Odată efectuată această minuţioasă statistică, cercetătorul purcede la o discutare comparativă a lor şi la prezentarea motivelor, a personajelor, a conflictului, a elementelor ce le conferă literaritatea. În acelaşi timp, trece în revistă, uneori polemic, opiniile istoricilor literari şi ale folcloriştilor ce s-au exprimat în materie. Toma Alimoş apare când ca boier, când ca haiduc (voinic, viteaz), când ca pribeag sau cioban. El este înzestrat cu toate calităţile: omenie, bunăcuviinţă, bărbăţie, spirit cavaleresc, pedepsindu-l pe vrăjmaşul Manea, în numele unei străvechi