Pentru că ediţia trecută a Cannes-ului s-a încheiat cu unul dintre cele mai contestate palmaresuri din istoria festivalului, organizatorii s-au simţit obligaţi să inaugureze dosarul de presă al apropiatei ediţii (a 53a, 10-21 mai) cu un preambul în care e reamintită "fractura" dintre vîrfurile palmaresului de anul trecut (Rosetta şi L'Humanité), pe de o parte, şi "sponsorii, top modelele, fotbaliştii, pe de altă parte"...Aşadar, dosarul de presă trece cu un zîmbet ironic peste eroarea de judecată (sau de gust) a juriului de anul trecut; pentru că, din păcate, nu numai "sponsorii, top modelele şi fotbaliştii" s-au declarat împotriva opţiunii juriului, dar şi o parte covîrşitoare a presei cinematografice, şi, în ultimă instanţă, marele public. Pentru că e o gafă - dacă nu o nedreptate - să declari cîştigătoare un "film mic" (Rosetta) şi un film ciudat (L'Humanite), în timp ce în competiţie figura un film care avea să entuziasmeze mapamondul, un Almodovar de zile mari (Totul despre mama), care, după Cannes, a cucerit şi Oscarul, şi César-ul, şi premiul David di Donatello pentru cel mai bun film străin! Cannes e o veritabilă Olimpiadă a filmului (şi ca proporţii ale mediatizării, e al doilea eveniment de pe glob, după Jocurile Olimpice); ce să înţeleagă spectatorul văzînd că se premiază nişte ciudăţenii, sau nişte actori neprofesionişti, în timp ce selecţia abunda în mari actori adevăraţi? Ar fi ca şi cînd, în sport, în loc de o Gabi Szabo, să zicem, ar fi premiată ultima sosită, pe motiv că tocmai şi-a scos piciorul din ghips! E la fel de adevărat, însă, că în artă nu există unităţi de măsură precise, incontestabile, şi că orice juriu are dreptul să judece cu propriile "unităţi", inevitabil subiective - ceea ce, la urma urmelor, face şi frumuseţea jocului!

În 2000, cu siguranţă nu vom fi expuşi unor alegeri stranii, pentru că, spre deosebire de anul trecut,