Nu stiu cum au trecut opt ani de cand un conferentiar universitar, un om timid, un om simplu si modest, a reusit sa patrunda in viata urbei noastre, cu pasi marunti, nesiguri, precum un ginere care paseste pentru prima oara in casa viitorilor socri, atent la fiecare pas, la fiecare miscare.
Totul a fost calculat cu grija, caci socrii erau foarte bogati, iar pentru un barbat trecut bine de 40 de ani, era ultima lui sansa, ultima lui carte, de a profita, ca multi altii, de Revolutie, de schimbarea regimuluix Intr-un cuvant, Domnia-sa a mers pe o carte, bogat sau sarac, caci de pierdut nu mai avea ce pierde, astfel incat dupa cateva nopti nedormite, a reusit sa-si faca un plan, calculat matematic, cum numai Tanase Scatiu ar fi reusit.
Viitorul ginere a patruns cu abilitate in familia noastra, folosindu-se de Alianta Civica, respectiv de Conventia Democrata, jurandu-i credinta o viata, iar odata ajuns, a reusit sa intre sub pielea noastra, sa ne cucereasca pe toti. In primul rand si-a proclamat saracia ca o virtute, fapt apreciat prin 1992 de ieseni, apoi si-a etalat calitatile de gospodar, vorbindu-ne cu duiosie de mobilierul confectionat personal, datorita lipsurilor materiale. Vazandu-l ca aproape plange, ca are parul alb, l-am crezut cu totii, i-am acordat votul solicitat crezand ca am realizat o mare afacere, avandu-l in fruntea noastra.
Acum, dupa opt ani, cand ne-am mai maturizat, am mai adunat intelepciune, este cazul sa meditam la persoana ginerelui caruia i-am incredintat bruma noastra de avere, destinul nostru, mai bine spus.
Trebuie sa fim sinceri, sa acceptam ca am fost inselati, dezamagiti profund, cu toate ca unii dintre noi nu vor inca sa recunoasca aceasta calciama primita.
Sa gandim gospodareste la ce-am realizat in acesti ani si vom ajunge cred la un consens, greu de contrazis chiar si de domnul Ticu Isarie, sustinat
