O mai veche cunoştinţă mă sună din Germania ca să mă anunţe că vrea să-mi ia un interviu despre...mahala. Îmi trec prin minte cîteva amintiri, prea puţine idei, rostesc un mde în telefon şi ne dăm întîlnire după Paşte. O foarte nouă cunoştinţă, aterizată Dumnezeu ştie cum din Texas în plin Paşte bucureştean, mărturiseşte că se aştepta să găsească un oraş cu case mari şi vechi şi a dat peste Casa Poporului. I-a făcut o poză, a strîmbat din nas şi a plecat mai departe, spunîndu-şi instinctiv că ăsta nu e Bucureştiul. - Acum ştiu, aici e Bucureştiul! - îmi zice texanul, la fel de firesc, muşcînd dintr-o ceapă pe treptele din faţa casei. Am ieşit în curte să ne scoatem mielul la aer. Cartierul începe să se trezească, după reculegerea pascală a sfîntului borş. Vecinii scot vinul şi boxele. - Cristos a înviat, vecine! - Adevărat a înviat, vecine! Si ciocnim un ou roşu peste gard. Cîinii cartierului se încaieră din cînd în cînd în jurul unui os de miel zburat de peste vreun gard. Muzici diferite se ridică şi ele peste garduri. Ni s-a terminat berea, aşa că o luăm spre Grande Maguy să încheiem ziua. În grădină cu greu poţi găsi un loc. Pînă la urmă găsim un colţişor şi ne aşezăm greoi pe nişte taburete mici de lemn, să încheiem în cinste şi onoare "sup(erb)liciul" sărbătorilor la români. Muzica anilor '60 ne face şi mai visători. Asta-i cu berea, nu poţi niciodată să o cumperi, ci doar să o închiriezi - ne explică texanul, ţîşnind spre toaletă,

de unde se întoarce jubilînd şi pleacă din nou cu aparatul de fotografiat. O să i-o trimit lui Cohen - ne arată el, la întoarcere, o fotografie digitalizată a pereţilor WC-ului, cu texte din Leonard Cohen scrijelite pe el. Texanul face şi el cinste cu un rînd şi se întoarce de la bar cu o adresă. Fata aia stă în acelaşi cartier cu mine la Zürich - se amuză el şi se duce să se tragă în poză cu ea. Într-un tîrziu plecăm în