Am insistat acum asupra moştenirii pe care ne-a lăsat-o comunismul pentru că, în opinia mea, aceasta a fost principala cauză pentru stîngăciile noastre, pentru ezitările noastre, pentru reticenţele noastre. Lepădarea de comunism a însemnat, de fapt, lepădarea de toate reflexele şi deprinderile care dau substanţă socială comunismului. E limpede, astăzi, statul român comunică mult mai bine şi mult mai eficient cu cetăţenii decît o făcea ieri şi mîine, cu siguranţă, o va face mult mai bine şi mult mai eficient decît astăzi. În ceea ce priveşte Uniunea Europeană şi ideile europene, în general, statul român nu a trebuit să facă prea multe pentru a convinge cetăţenii să aibă o abordare pozitivă. Întotdeauna, în ultimii 10 ani, sondajele de opinie au înregistrat procente remarcabile în favoarea integrării europene. Nu există sondaj pe această temă făcut printre români care să nu strîngă cel puţin 70% opţiuni favorabile. Procentul este atît de mare, încît nu exagerăm dacă spunem că integrarea României în Uniunea Europeană este susţinută cu entuziasm şi că acest obiectiv este într-adevăr perceput ca interesul naţional major pentru România. Clasa politică, prin definiţie sensibilă la opţiunile electoratului, susţine unanim integrarea europeană a României. Cea mai recentă dovadă este faptul că Strategia de dezvoltare pe termen mediu a României prezentată recent la Bruxelles de primul-ministru român, dl Mugur Isărescu, ca parte a strategiei româneşti pentru aderarea la Uniunea Europeană, a fost aprobată de toate partidele parlamentare. Consensul în jurul integrării europene a României este deplin. Putem da ferme asigurări că, în faţa perspectivei aderării României la UE, statul nostru nu se va confrunta cu probleme similare cu cele avute de Danemarca în iunie 1992 sau de Norvegia în noiembrie 1994. Avem, în schimb, alt tip de probleme. Lipsa scepticismului şi prezenţa atî