Am mai scris în revista noastră despre cazul triunghiului amoros Şt. O Iosif, D. Anghel, Natalia Negru. Revin pentru că avem aici exemplul cel mai eclatant al infidelităţii devenită flagrantă, degradantă. O infidelitate care a îndoliat, în 1913, 1914 literele române. Şt. O. Iosif (să-l introducem, cum se şi cuvine, mai întîi pe el în scenă), originar, fireşte, din Ardeal (Braşov) avea aproape 30 de ani în 1904) cînd o cunoaşte pe Natalia Negru. Era poet cu activitate literară cunoscută (prin revistele Floare-albastră, Curierul literar şi, apoi Semănătorul (din 1903 Sămănătorul). Publica poezii nostalgice despre satul natal, deşi, era evident, nu-i lipsea sensibilitatea modernă, traducînd, ca bun ştiutor de nemţeşte, din poezia romanticilor germani. Devine student al Facultăţii de Litere din Bucureşti, unde - se povestea - a trecut cu greu un examen de Logică chiar cu Titu Maiorescu. Cum poezia însemna şi atunci sărăcie, se mulţumea, pentru a trăi, cu slujbe minore dar aducătoare de venituri mici dar sigure şi la date fixe. O vreme a fost custode la Muzeul Aman. Dar, repede, e ajutat să-şi găsească o slujbă mai bună şi mai sigură. Prin 1903-1904, imediat aproape după inaugurare, (1902), capătă postul de bibliotecar la Biblioteca Fundaţiei Carol I. De fapt, era tot custode, stînd zilnic, dimineţile, în sala de lectură a Bibliotecii, unde primea, la catedră, comenzi de cărţi pe care, apoi, le distribuia solicitanţilor. Aici, fatalitate, a cunoscut-o pe Natalia Negru, cititoare, ca studentă ce era, în sala de lectură a Bibliotecii. Şi arăta, aproape agresiv, poetului cu nume şi renume (debutase în volum încă în 1897) sentimente de dragoste. Şi blîndul, sfiosul Iosif a sfîrşit, destul de repede, prin a-i cădea victimă. Se spune că din cauza acestui amor ameţitor Iosif nu şi-a dat licenţa la sfîrşitul studiilor rămînînd cu ele neterminate. În 1905 cei doi se căsător