Deşi ne aşteptam ca un val de afişe, sunete, lumini, spectacole şi promisiuni să ne invadeze, începutul de campanie a fost liniştit. Numai pe ici pe colo ne-au deranjat politicienii. Sau poate că este numai o impresie, poate că noi ne-am văzut de ale noastre şi ei de ale lor. Noi am fost ocupaţi cu Floriile, Sfîntul Gheorghe, postul şi Paştele, iar ei cu promisiunile. Din ce se vede pînă acum, un lucru este cert: politica de la noi a trecut de perioada romantică şi intră treptat într-o normalitate de care deja ne-am plictisit, o normalitate în care profesioniştii fac campanie şi politicienii se supun lor timp de cîteva săptămîni ca nişte marionete. Politica noastră a avut romantismul ei. Era epoca în care la TVR se îmbulzeau candidaţii pentru a citi un text în care credeau sincer, cu ochii ieşiţi din orbite şi mîinile tremurînde, miraţi că au ajuns în televizor şi mîndri că îi văd vecinii. Acum, aceştia sînt tot mai puţini. Regulile jocului au început să fie învăţate. Partidele noastre au bani şi investesc în jocuri de iluzionare mai complicate. Noile generaţii de politologi, dar şi de specialişti făcuţi peste noapte, au ocupat scena campaniei. Se fac studii, sondaje, cercetări, toate pentru a studia alegătorul şi a-i oferi ceea ce vrea. Iar alegătorul nu vrea politică, dar vrea spectacol. În epoca romantică candidatul venea plin de zel în faţa camerei şi prezenta un program lung şi plicticos. Poate că aceasta este cea mai mare transformare care se observă. După logica simţului comun şi conservator, campania electorală înseamnă prezentarea de programe concurente. Dar politica reală a depăşit această etapă. Acum intră în joc simbolurile şi exploatarea acestora. Programul nu este ascultat de nimeni, oamenii votează omul. Iar cei care sînt importanţi în această campanie au înţeles şi se prezintă prin simboluri, textele de videoclipuri seamănă în mod izbitor: X es