Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moartea unui poet

Publicat in Observator Cultural, marți 9 mai 2000 ·

Wolfgang Emmerich

Paul Celan

Rowolt Taschenbuch Verlag sRowohlts Monographient, Reinbek bei Hemburg, 1999, 192 p.

Sint treizeci de ani de cind, in aprilie 1970, vestea disparitiei lui Paul Celan, la care s-a adaugat, dupa citeva saptamini, cea a descoperirii trupului sau in apele Senei, i-a zguduit nu doar pe apropiati, familie si prieteni, ci si pe toti aceia care – mereu mai multi in a doua parte a anilor ’60 – incepusera deja sa vada in autorul publicat pentru intiia oara la Bucuresti, in 1947 (cu versiunea romaneasca a Tangoului mortii), pe cel mai de seama poet german de dupa al doilea razboi mondial. Daca, la acea data, sinuciderea lui Celan – caci, in ciuda citorva promotori ai tezei, mai curind fanteziste, a asasinatului, cele mai multe elemente probeaza, in acest caz, sinuciderea – nu fusese, in concretetea atit de violenta a curmarii voluntare a vietii, una nemijlocit previzibila nici macar pentru putinii initiati in starea lui psihica tot mai precara dupa 1962, constructiile interpretative ulterioare, ce speculeaza asupra incomunicabilitatii crescinde a liricii sale ca „nostalgie a amutirii

Wolfgang Emmerich

Paul Celan

Rowolt Taschenbuch Verlag sRowohlts Monographient, Reinbek bei Hemburg, 1999, 192 p.

Sint treizeci de ani de cind, in aprilie 1970, vestea disparitiei lui Paul Celan, la care s-a adaugat, dupa citeva saptamini, cea a descoperirii trupului sau in apele Senei, i-a zguduit nu doar pe apropiati, familie si prieteni, ci si pe toti aceia care – mereu mai multi in a doua parte a anilor ’60 – incepusera deja sa vada in autorul publicat pentru intiia oara la Bucuresti, in 1947 (cu versiunea romaneasca a Tangoului mortii), pe cel mai de seama poet german de dupa al doilea razboi mondial. Daca, la acea data, sinuciderea lui Celan – caci, in ciuda citorva promotori ai tezei,

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Olt: Planul Roşu de Intervenţie a fost activat după o explozie într-un bloc de garsoniere din Balş / Un adult şi un copil de 4 ani au arsuri/ 50 de persoane, evacuate

News.ro acum o ora
Planul Roşu de Intervenţie a fost activat, luni, după o explozie produsă la un bloc de garsoniere din Balş, iar la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt. Un adult şi un copil de 4 ani

Prima reacție a Kremlinului după atacul rusesc care a ucis 34 de oameni în Sumî: „Vă reamintesc declarația repetată a președintelui nostru”

HotNews acum 24 minute
Purtătorul de cuvânt al Kremlinul a susținut luni că Rusia lovește doar ținte militare sau legate de armată, când a fost întrebat despre atacul lansat duminică de Rusia asupra orașului Sumî, unde au fost ucise cel puțin 34 de persoane. „În acest caz

Jennifer Lopez a anunțat oficial unde susține concertul din București, de pe 27 iulie 2025. Cât costă biletele

Libertatea acum o ora
E oficial! Unul dintre cele mai așteptate concerte ale acestei veri, pe care Jennifer Lopez îl va susține în București, pe 27 iulie 2025, în cadrul turneului „Up All Night Live”, nu va avea loc pe Arena Națională, așa cum s-a speculat, ci într-o alt

Medici primari de la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, plasaţi sub control judiciar pentru luare de mită în formă continuată/ La percheziţii, au fost găsite sume „consistente”

News.ro acum o ora
Doi medici primari de la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, judeţul Bihor, au fost plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzaţi de luare de mită în formă continuată. la percheziţiile făcute la locuinţele acestora şi

Alertă cod galben de vânt puternic în mai multe judeţe, până miercuri dimineaţa. Cum va fi vremea la București

HotNews acum 4 ore
Meteorologii au emis, luni, o atenţionare cod galben de intensificări ale vântului, valabilă până miercuri dimineaţa în zone din 10 judeţe din Banat și Moldova. Potrivit ANM, în intervalul 14 aprilie, ora 10:00 – 16 aprilie, ora 10:00, în judeţele B

Vizitele lui Mario Vargas Llosa în România. Ce spunea scriitorul peruan despre țara noastră

HotNews acum 5 ore
Mario Vargas Llosa, ultimul gigant al literaturii latino-americane, care a murit duminică, la vârsta de 89 de ani, a vizitat de trei ori România: în anii 1995, 2005 și 2013. Scriitorul de Nobel a venit în țara noastră pentru a-și prezenta cărțile ap

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru marți, 15 aprilie 2025

Libertatea acum 2 ore
Prognoza meteo pentru marți, 15 aprilie 2025, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Un nor de praf saharian ajunge deasupra României, până în Vinerea Mare / Anunțul făcut de ANM

HotNews acum 3 ore
O masă de aer încărcată cu particule de praf saharian va traversa România, în perioada 14 – 18 aprilie, informează meteorologii, într-un comunicat publicat luni. „În perioada 14 – 18 aprilie, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza

Ilie Bolojan, discuții cu eurodeputații români privind prioritățile României în Parlamentul European

Adevarul acum 2 ore
Președintele interimar al țării, Ilie Bolojan, s-a întâlnit luni, 14 aprilie, cu europarlamentarii români, la Palatul Cotroceni pentru consultări privind prioritățile României în Parlamentul European.

Un băiat de 11 ani din Arad colecţionează şerpi, tarantule şi scorpioni şi participă la expoziţii

G4Media acum o ora
Un băiat de 11 ani din Arad, Armin Alexandrescu, colecţionează şerpi din specii precum anaconda, pitoni sau boa, dar şi tarantule şi scorpioni, pe care le poartă în expoziţii în ţară, transmite Agerpres. Armin Alexandrescu a început să colecţioneze

Vremea

București
acum

16°
lun.

7°/16°
mar.

7°/17°
mie.

10°/22°
joi

9°/21°
Iasi
acum

18°
lun.

6°/18°
mar.

8°/18°
mie.

11°/21°
joi

10°/21°
Constanta
acum

12°
lun.

5°/12°
mar.

4°/11°
mie.

9°/12°
joi

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

8°/15°
mar.

8°/14°
mie.

9°/24°
joi

11°/23°
Timisoara
acum

16°
lun.

11°/16°
mar.

10°/19°
mie.

9°/24°
joi

14°/24°