In incercarea de retrasare a directiilor artistice novatoare manifestate in anii ‘90 apare evident faptul ca exista multe figuri care sint greu de conturat. Aceasta datorita ipostazelor diverse in care se defineste relatia autor-opera in noul context mediatic. Exista astfel o serie de artisti a caror activitate se interfereaza cu zona pe care v-o propunem, dar nu ii sint total circumscrisi. Sint artisti ce activeaza in film, dans, literatura, muzica si se implica si in proiecte de arta vizuala. Acest tip de interferenta artistica si-a definit un loc precis in demersul de imbogatire a limbajului artistic si nu trebuie confundat cu proiectele multi-art in cadrul carora aveam de-a face cu un colaj de mijloace intr-un context dat.

Daca in anii ’80 relatia artistului cu lucrarea era de cele mai multe ori directa, nemediata, la inceputul anilor ’90 se produce o mutare de accent in sensul redefinirii rolului de autor. Aceasta schimbare are mai multe surse. In primul rind efectul artei conceptuale care face ca in relatia dintre idee si forma sa intervina o anumita distanta. Astfel, autori care nu au neaparat abilitatea practica sau dotatia artistica de a da forma ideii lor sint singurii care, ca generatori ai continutului, pot coordona transmiterea lui pe cale vizuala.

O alta sursa ar fi interferenta cu alte domenii artistice, construite pe o structura de creatie diferita, cum este teatrul sau filmul – in care proiectul este pus in opera prin participarea artistilor de formatii si specializari diferite.

Nu in ultimul rind, domeniul digital multimedia, care are resurse importante pentru creatia contemporana, da o definitie diferita termenului de autor, prin implicarea multidisciplinaritatii si a lucrului in echipa.

Desigur, s-ar putea spune ca lucrul in echipa exista din Evul Mediu, numai ca atit statutul artistului, cit si al operei era altul.