Cu cîtva timp în urmă, la invitaţia Casei Româneşti (Maison Roumaine) din Paris, Ana Blandiana a vorbit, într-o frumoasă conferinţă, despre Destrucţia elitelor, în anii comunismului. Bineînţeles, atenţia se îndrepta spre închisoarea de la Sighet, acolo unde, prin străduinţele sale, prin exntuziasmul şi abnegaţia - a sa şi a lui Romulus Rusan - se găseşte acum Memorialul Sighet ("loc de rugăciune/ şi de închinăciune" - precum legenda Meşterului Manole...). Ana Blandiana aducea, în plus, la cunoştinţa noastră, o serie de documente pe care publicaţiile Fundaţiei Academia Civică (editor: Romulus Rusan) le-au oferit, de-a lungul anilor (din 1944!) istoriei României - şi de care, vai nouă!, prea puţini români, istorici, mai ales - le-au subliniat însemnătatea.

"Memorie scurtă" - se spune. În plus, o dureroasă indiferenţă pentru ceea ce a fost, pentru suferinţele din trecut - acest văl de ne-aducere aminte (nu vrem să spunem de uitare) acoperă totul: ne acoperă. Să adăugăm la toate acestea, încercările actuale de minimalizare, de banalizare a pătimirii româneşti sub comunism (ceea ce unii numesc, acum, "mitul nefericirii totalitare") pentru a înţelege că sîntem noi, noi înşine, cei care ne "separăm" de propria noastră istorie, de adevărurile trăite - în numele unor perspective "post comuniste", teoretice sau direct interesate. Un cui prodest? ar fi necesar, ca o etichetă, multor publicaţii - volume, articole - recente.

Ana Blandiana a rămas o conservatoare, întemeietoare şi "paznică" a Memorialului Sighet (şi acesta, de atîtea ori blamat!). A vorbit la Casa Românească în faţa unui public de vîrstă matură (mulţi, cu părul alb), foşti deţinuţi politici, alese personalităţi ale (ceea ce se numea altădată) exilul românesc din Franţa, cei care au militat pentru instaurarea libertăţii şi a democraţiei în România. Printre aceştia însă, prea puţini tineri. Tiner