Vulgata socialo-comunistă descrie situaţia actuală a omenirii după o schemă de simplitate infantilă: cîtă vreme a existat "lagărul socialist", iar modelul Uniunii Sovietice inspira activitatea de zi cu zi a adepţilor lui, globalizarea părea extrem de benefică. Stînga europeană nu vedea nici un inconvenient în faptul că exact acelaşi tip de societate se instalase în Europa de Est, Cuba, America Centrală, Angola, Etiopia sau Coreea de Nord: atunci "globalizarea" era o fericire, iar cele cîteva zeci de milioane de victime din ţările sus-amintite - un preţ normal. Astăzi, în schimb, globalizarea devine inamicul numărul unu doar pentru că ea poartă semn american.
Trebuie să spunem că modelul de societate aflat acum în ofensivă, adică democraţia de tip occidental, nu-i nici pe departe o creaţiune exclusiv americană; dacă edificarea lui s-a realizat mai ales în Statele Unite, loc ce continuă să reprezinte laboratorul socio-economic al lumii, multe alte ţări l-au instaurat instinctiv, fără vreo presiune politică externă, conduse doar de bunul-simţ şi de propria lor tradiţie. E vorba de actuala Uniune Europeană, de ţările avansate din Europa, dar şi de Israel, Turcia, Japonia, Australia, Argentina, Canada etc. etc. Modelul de societate democratică înseamnă rodul unitar al tuturor acestor contribuţii disparate.
Cît priveşte globalizarea, ca noţiune "condamnabilă", ea e cu totul altceva decît liberalism sălbatec: e transformarea globului pămîntesc în "satul planetar" al lui Mac Luhan - şi acest fapt nu denumeşte neapărat o catastrofă! În sus-numitul "sat", adică în lumea contemporană, informaţia a devenit motorul evoluţiei generale: un nou raport spaţiu-timp ne condiţionează existenţa. Acum ştim exact ce se întâmplă în orice colţ al lumii, aproape în aceeaşi oră cu producerea evenimentului, avionul, ca mijlocul de transport, şi telefonul-fax creează timpul i
