Capitolul cel mai neplăcut pentru cititor

"Ceauşescu: Vă place vînătoarea, tovarăşe Gorbaciov?

Gorbaciov: Nu înţeleg întrebarea dumneavoastră."

În 1866, Pantazi Ghica, mezinul lui Ion, era numit prefect la Buzău, "în care calitate, la o vînătoare princiară, temîndu-se că nu va ieşi destul vînat, cumpără de la ţigani zece urşi, dîndu-le drumul în pădure. Un urs, ochit de prinţ, neînţelegînd sublimul cinegetic al situaţiei, începu să joace ursăreşte." (G. Călinescu, Istoria literaturii române...) Putem bănui stupoarea lui Carol I, sosit în ţară chiar în acel an, în faţa exoticului spectacol. Mai tîrziu, pentru oaspeţii iluştri şi pentru autohtonii cu ştaif, asemenea "puneri la cale" vor deveni mult mai subtile, trăgătorii iscusiţi izbutind, printr-o perfectă sincronizare a tirului, să ofere ageamiilor cu ifos iluzia că glonţul lor a culcat la pămînt cerbul cel falnic sau vijeliosul mistreţ.

Ai voit, iubite amice, să-ţi împărtăşesc impresiunile mele de la expoziţia unor bunuri ce au aparţinut familiei Ceauşescu, deschisă la sfîrşitul lunii lui martie în mausoleul din Parcul Carol. Gîndul întocmirii ei în acest loc anume mi s-a părut iscusit şi atrăgător, ştiind mai ales că expoziţiei îi va urma scoaterea la mezat a obiectelor, precum se obişnuieşte în situaţii de faliment. Instituţiunea "Cochilor vechi", despre care vorbeşte regretatul N. Filimon în cap. XXIV al merituosului său romanţ, descriind locul unde moşii, veşminte şi giuvaieruri "treceau din stăpînirea boierilor într-a ciocoilor procopsiţi de dînşii", s-a mutat aşadar în dealul Filaretului, nu departe de Cuţitul de Argint, pe unde kir Ianulea, fugind de teama creditorilor, îşi aflase scăpare prin mila isteţului Negoiţă. Mausoleul care adăposteşte licitaţia şi-a expulzat între timp locatarii, fiecare fiind trimis spre alte locuri de odihnă eternă: nimic mai v