De la San Francisco la Los Angeles orice turist dornic să vadă totul ia de obicei autobuzul de cursă lungă numit Ogarul cenuşiu... Deşi drumul cu avionul este mai confortabil, mai rapid, avînd aproape acelaşi preţ, mai ales dacă indici ziua întoarcerii, înscrisă pe bilet... Cu Ogarul cenuşiu însă, ai prilejul să vezi coasta funestă a Pacificului a cărei falie celebră poate oricînd să producă surparea catastrofală înghiţind aşezările atît de dese şi de dezvoltate în această parte a continentului nord-american hărăzită celor mai puternice zdruncinări ale scoarţei terestre. Ce este vrednic de remarcat, e că în ciuda atîtor cutremure devastatoare, totul aici se reia îndată de la început construindu-se cu şi mai mare frenezie. Nici vaietele, durerile pricinuite de teribilele seisme nu durează prea mult în America şi nu se pot compara cu reacţia umană din alte locuri ale globului expuse cutremurelor, - semn, cert, că rasa aceasta, rasa americană este făcută să suporte cele mai mari şocuri fără lamentaţii inutile sau fără de capăt...Autobuzul,...Grey-Hound-ul... înaintează lin, decis şi, nu ştiu de ce, parcă domestic, în timp ce şoferul, un tip gras şi chel fredonează conducînd o melodie pe care nu am reuşit s-o ghicesc. La staţii, el deschide larg uşile apăsînd pe o manivelă, invitînd pasagerii să coboare, dacă vor, dacă e să se facă vreo pauză... Sînt singurul care mă dau jos de fiecare dată, călcînd pe pămîntul nou, mereu altul, cu alte case, alte firme, săltîndu-mă să văd dacă aicea pămîntul ţine, rezistă... Un pasager care m-a văzut pe fereastra vehiculului făcînd gimnastica aceia curioasă, avea să-mi adreseze ceva la întoarcere făcîndu-mi semne, dar nu înţelesesem nimic şi dădusem din cap, aprobativ. Nici azi nu ştiu de fapt ce aprobasem.
Trebuie să mai spun că, lăsîndu-ne în jos, spre sud, băgasem de seamă că pe firmele comerciale înalte, dacă textul rec