Seninătatea unui neliniştit
Virgil Ierunca a pus la dispoziţia Editurii Humanitas 250 de scrisori primite în perioada 1967-1983 de la N. Steinhardt. Aceste scrisori, atent adnotate de Monica Manu (care merită felicitări pentru modul cum a îngrijit ediţia), au apărut de curând într-un volum cu titlul Dumnezeu în care spui că nu crezi...
Aflat în România, o ţară-închisoare, ca toate ţările comuniste, N. Steinhardt îi scrie unui prieten din Franţa, deci din lumea liberă. Acest raport dintre expeditor şi destinatar conferă scrisorilor dramatismul unor mesaje trimise de cineva care are nevoie de ajutor. N. Steinhardt se sufocă, din punct de vedere cultural, într-un spaţiu impermeabil la creaţia intelectuală şi artistică "străină" şi îi cere prietenului său noi şi noi cărţi apărute în Occident, cu insistenţa cuiva care ar cere oxigen.
La rândul lui, îi trimite şi el lui Virgil Ierunca diferite volume tipărite în România, pentru a-i da posibilitatea să se documenteze în legătură cu viaţa literară din ţară. Scrisorile au, înainte de toate, acest scop practic: să regleze schimbul de cărţi dintre un expeditor plin de ardoare şi un destinatar calm şi amabil.
în mod frecvent însă aceste texte utilitare devin confesive, eseistice şi poematice, în conformitate cu temperamentului eruptiv al lui N. Steinhardt, care detestă gradul zero al scriiturii. Mai mult decât atât, expeditorul îi reproşează la un moment dat destinatarului, pe un ton patetic, că nu primeşte de la el scrisori la fel de înflăcărate:
"Foc supărat, întristat, indignat, revoltat, amărât, cătrănit, mâhnit peste măsură, cu sufletul acrit şi răscolit de stilul ultimei tale scrisori - circumlocuţional, simandicos, obsecvios, fastiţios, năzuros, meandric, contabilicesc şi, în general, cu totul lipsit de prietenie - de parcă nu mi-ai scrie mie, ci nu ştiu cărui ştab ori
