Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ajutor pentru o familie cu 10 copii

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 11 mai 2000 ·

Dupa ce nu a primit ajutor social timp de aproape un an, o familie din Pascani a gasit sprijin la una din fundatiile care se ocupa de copiii nimanui si de cazurile sociale disperate. In urma cu o luna, Ioan B., tata a 10 copii (doi liceeni, sapte scolari si unul prescolar), s-a prezentat in fata Comisiei pentru Protectia Drepturilor Copilului pentru a-si spune pasul. Desi s-a solicitat de catre conducerea comisiei rezolvarea situatiei, nu s-a facut nimic sau aproape nimic. Capul familiei a reclamat faptul ca, desi are dreptul si i s-a aprobat acordarea unui ajutor social (deoarece sotia este bolnava si alocatiile nu ajung pentru intretinerea intregii familii), in ultimele zece luni nu a mai beneficiat de aceste drepturi. Dupa ce conducerea comisiei a avertizat factorii responsabili de la Pascani, familia a primit ajutorul social pentru primele doua luni ale acestui an si atat. In aceste conditii, disperat, tatal celor 10 copii a solicitat din nou ajutorul "sefilor" de la Iasi. S-a reusit obtinerea unui ajutor financiar, pe o perioada de sase luni, din partea unei fundatii cu o bogata activitate in protectia copilului. De asemenea, vor fi cercetate motivele care au dus la intarzierea sau neplata ajutorului social si vor fi pedepsiti vinovatii.

Cristian DONOSE

Dupa ce nu a primit ajutor social timp de aproape un an, o familie din Pascani a gasit sprijin la una din fundatiile care se ocupa de copiii nimanui si de cazurile sociale disperate. In urma cu o luna, Ioan B., tata a 10 copii (doi liceeni, sapte scolari si unul prescolar), s-a prezentat in fata Comisiei pentru Protectia Drepturilor Copilului pentru a-si spune pasul. Desi s-a solicitat de catre conducerea comisiei rezolvarea situatiei, nu s-a facut nimic sau aproape nimic. Capul familiei a reclamat faptul ca, desi are dreptul si i s-a aprobat acordarea unui ajutor social (deoarece sotia este bol

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

TRUPUL neînsuflețit al unui bărbat, descoperit în Canalul Dunăre-Marea Neagră. Poliția a deschis o anchetă

Gandul acum 18 minute
Autoritățile au descoperit sâmbătă, 10 mai, trupul neînsuflețit al unui bărbat în Canalul Dunăre-Marea Neagră. Poliția a fost sesizată cu privire la incident prin intermediul unui apel la 112. A fost demarată o anchetă pentru a stabili circumstanțel

Ministerul Educației, anunț pentru perioada campaniei electorale: „Politica este interzisă în școli”

Gandul acum o ora
Ministerul Educației a transmis sâmbătă, 10 mai, într-un comunicat că, în timpul campaniei electorale pentru al doilea tur de scrutin, politica în școli este interzisă. Instituția subliniază că acest aspect nu interferează cu studiul domeniului poli

O femeie a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată, în Eforie Nord. Ce alcoolemie avea

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii fac cercetări după ce o femeie în vârstă de 36 de ani a blocat circulaţia feroviară după ce a ajuns cu maşina pe calea ferată din Eforie. Ea a fost testată cu aparatul etilotest şi a rezultat o concentraţie de 1,64 mg/litru alcool pur în

Nicușor Dan, după ce Simion a mulțumit administrației Trump pentru scoaterea României din Visa Waiver: „O trădare inacceptabilă”

HotNews acum 4 ore
Mulțumirile adresate de George Simion administrației Trump pentru scoaterea României din programul Visa Waiver întrucât țara noastră nu ar fi o democrație a provocat o ripostă din partea contracandidatului său, Nicușor Dan, care-i impută liderului A

Hamas publică o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viaţă / Au cerut liderilor israelieni să pună capăt războiului din Gaza

G4Media acum 42 minute
Aripa armată a mişcării islamiste palestiniene Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video cu doi ostatici israelieni în viaţă în Gaza, în care unul dintre ei cere încetarea războiului în teritoriul palestinian, relatează AFP, transmite News.ro. Su

Dezvăluiri din culisele conclavului care l-a ales pe Papa Leon al XIV-lea. Manevrele prin care a pierdut marele favorit

HotNews acum 10 ore
„Eliberat. Zâmbitor. Seren. Cei care l-au întâlnit și au vorbit cu el îl descriu astfel pe cardinalul Pietro Parolin. Marele favorit al al conclavului, a doua zi după vot, pare să fi primit cu liniște primul act al lui Leon al XIV-lea: reconfirmarea

India și Pakistan ajung la un acord de încetare imediată a focului, după noi tensiuni la graniță

Ziua Constanta acum 4 ore
Pakistanul și India au ajuns la un acord privind o încetare a focului „imediată”, a anunțat sâmbătă după-amiază ministrul de externe pakistanez Ishaq Dar. Pakistanul și India au ajuns la un acord privind o încetare a focului „imediată”, a anunțat sâ

Traian Băsescu, mesaj pentru diaspora: „Nimeni nu are dreptul să întoarcă ţara spre Est, oricâţi bani a trimis în ţară”

HotNews acum 5 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu spune sâmbătă, într-un mesaj pe Facebook, că respectă sprijinul dat de diaspora „ţării mamă” prin sumele de bani trimise în ţară, dar diaspora trebuie să înţeleagă câteva lucruri. „Nicuşor Dan va fi Preşedintele Româ

Viktor Orban, după o discuție cu Kelemen Hunor: „Ungaria nu dorește să influențeze alegerile prezidențiale din România” / Ieri părea că Orban îl susține pe George Simion

Mediafax acum 21 minute
Anunțul lui Viktor Orban vine după o discuție cu președintele UDMR, Kelemen Hunor. „În această după-amiază am avut o discuție telefonică cu Hunor Kelemen, președintele UDMR. I-am spus clar că Ungaria nu dorește să influențeze în niciun fel alegerile

Crin Antonescu vede campania pentru turul doi drept „războiul celor două secte – Petrov contra Georgescu”

HotNews acum 4 ore
Fostul candidat al PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, clasat pe locul trei în primul tur de scrutin, vede campania pentru turul doi drept o bătălie între „două secte dezlănțuite”, formate, pe de o parte, de „oastea lui Băsescu/

Vremea

București
acum

13°
sâm.

9°/13°
dum.

7°/20°
lun.

7°/14°
mar.

9°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

6°/17°
dum.

5°/13°
lun.

3°/14°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

11°
sâm.

10°/14°
dum.

10°/15°
lun.

10°/12°
mar.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/12°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

17°
sâm.

5°/19°
dum.

6°/19°
lun.

5°/17°
mar.

5°/18°