Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sindicalistii de la Tepro vor sa discute din nou cu parlamentarii

Publicat in Buna Ziua Iasi, duminică 14 mai 2000 ·

•Daca pana in prezent ei cereau anularea contractului, acum nu mai pot cere decat urgentarea demersului inceput de FPS

Cum Fondul Proprietatii de Stat a decis sa solicite instantei rezolutiunea contractului de vanzare-cumparare a societatii Tepro, incheiat cu Zelezarny Veseli, in opinia liderului sindicatului din aceasta intreprindere, singura problema a ramas urgentarea acestui proces. Interesant este ca, la baza acestei decizii a conducerii Fondului Proprietatii de Stat sta un fax trimis de Virgil Sahleanu pe adresa acestei institutii, in care se prezentau o serie de nereguli in legatura cu biletele la ordin emise de firma ceha, pentru garantarea investitiilor.

"In contractul de vanzare-cumparare, la punctul 7.11, privind garantarea investitiilor, se prevedea clar: xcumparatorul se obliga sa emita, cel mai tarziu pana la data transferului proprietatii asupra actiunilor, bilete la ordin pe numele societatii, a caror valoare totala va fi de doua milioane de dolari, iar data de tragere a biletelor la ordin va fi de 30 octombrie 2000x. Totodata, cumparatorul era obligat, potrivit aceluiasi contract, sa puna la dispozitia vanzatorului confirmarea bancii emitente a biletelor de ordin, care sa ateste indeplinirea intocmai de catre cumparator a obligatiei prevazute anterior. Cu toate acestea, data de tragere inscrisa pe biletele la ordin este de 1 iunie 2001, neexistand confirmarea nici unei banci care sa ateste avalizarea acestor bilete la ordin emise. In acest caz, potrivit aceluiasi contract de vanzare-cumparare, vanzatorul, respectiv Fondul Proprietatii de Stat, poate solicita in instanta rezolutiunea contractului, cu daune interese", ne-a declarat Virgil Sahleanu.

Potrivit liderului, desi acest fax trebuia expediat mai devreme, sindicatul a asteptat sa vada cum va proceda investitorul ceh. Pe masura ce situatia intreprinderii s-a agravat

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 39 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Trump a semnat legea privind criptomonedele stablecoin, marcând un pas major spre adoptarea acestora în economia reală

G4Media acum 42 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabileşte un cadru de reglementare pentru criptomonedele stabile, cunoscute sub numele de stablecoin, deschizând calea pentru ca aceste ac

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°