Szöcs Géza
Ranita, sepia
Traducere de Anamaria Pop si Mircea Dinescu, Editura Seara, Colectia „33“, Bucuresti, 1999, 59 p., f.p.
Ranita, sepia e titlul volumului de poeme tradus din limba maghiara de Anamaria Pop si Mircea Dinescu, volum ce-i apartine lui Szöcs Géza. Nu voi mai relua aici istoria personala a unui autor reprezentativ pentru indaratnicia cu care a incercat sa-si apere (minima) libertate(a) in epoca ceausismului tirziu. Un rezumat al propriei conditii ofera primul poem al cartii, La radio, cuvinte indiene, scris in vremea cind, ne spun traducatorii sai intr-o nota, poetul avea domiciliu fortat. Daca dictatura a trecut, ramine aforistica subtil pulverizata in tesatura poemului. Nu doar La radio, cuvinte indiene pune in discutie libertatea si reversul ei, lipsa ei.
Meditatia asupra libertatii, care acopera secvente mari ale cartii, nu-si ingaduie nici o unda de sentimentalism. Patetismul e substituit de luciditatea ironica si, din cind in cind, de un umor fin. „Fratele meu indian, nici macar rezervatii nu mai avem./Deseori ne-ar prinde bine ghetouri, bantustane, rezervatii,/dar nu le avem./Tribul se-aduna la cofetarie,/stam gura-casca la cofetarie./Domnisoara, sa nu va para rau ca mincam indienele“. Poezia are, in Ranita, sepia, rostul de a compensa agresivitatea lumii exterioare, dar ea e si forma de cunoastere, tentativa de aproximare lucida a unei lumi manipulate prin frica, spaima, teroare. Exemplar e poemul Horror clujean unde sub aparenta ludica a titlului se desfasoara o scurta „naratiune“ cu tilc: asezare in oglinda a fricii si a iubirii.
„Metafizica“ poeziei lui Szöcs Géza e rodul transparentei cvasiepice a poemelor. La capatul versurilor „albe“ se afla mereu o intrebare esentiala. La aceasta interogatie se ajunge fie prin explorarea conditiei eului, fie prin incursiunea in istorie. Nu e
