Pictor şi prozator, Val Gheorghiu îşi compune o existenţă artistică centrată pe începutul de veac XX. Tablourile d-sale sînt stăpînite de linia expresiv-dramatică şi de cromatismul abrupt al expresionismului, dar într-o variantă îmblînzită, rodată prin studiu şi aburită de contemplaţie. Fin vlăguite, ele probează mai curînd un soi de postexpresionism distilat, distins, uşor mixat cu Jugenstilul. Grăunţele dure, colţuroase, ale viziunii au fost reţinute de o sită ce-a lăsat să se prefire doar nisipul. Care e situaţia prozatorului? Neîndoios, acesta e legat organic de natura artistului plastic. Ochiul pictorului este adesea cel ce dictează scriitorului ecuaţiile sensibile ale realului consemnat: "Totul merge bine, soarele rămîne multă vreme deasupra Teatrului, bucată udă de chihlimbar, palmele filodendronului, cana de pe măsuţa neagră, şevaletul, decupate pe peretele gol, toate sînt portocalii. Se face răcoare, numai bine de continuat. Deschid. E Pahopol. Se uită lung la pensonul din dreapta şi ezită. Îi spun să intre. Se aşează lîngă fereastră, în bătaia soarelui. E şi el de chihlimbar, nasul şi pomeţii mai aprinşi, şi celelalte, fularul, cojocul, mîinile, doar sprîncenele şi părul, care coboară în favoriţi suri, sînt verzi. Portret fauve". Lumea se transformă în atelier: "Cana, gutuia, sfeşnicul, scrumiera, toate sînt acum ornamentele unui damasc stacojiu, care-şi trage razele din bucata de chihlimbar de deasupra Teatrului". Dialogurile care se desfăşoară în acest mediu saturat de artă sînt, desigur, rafinate, precum un joc de-a v-aţi ascunselea cu gînduri şi cuvinte, antidot al "marasmului" pînditor. Din prea mare concentrare estetă, apare mimat diletantismul, scrupulul grav se destinde în ludic, fără ca percepţia densităţii fondului să dispară. "Enormităţile" sînt de rigoare spre a risipi blazarea, dar ele însele degajă o tristeţe subtilă a saturaţiei: "Eviden