E caraghios să acuzi de diversiune politică oficialităţile din Bucureşti, pentru o anchetă de care se ocupă magistraţii din Franţa. Diversiunea s-ar fi produs dacă autorităţile române ar fi încercat să pună beţe în roate francezilor. Aceştia vor să afle pe ce căi a fost păgubit contribuabilul francez prin neplata unor impozite. Pentru ei e vorba de o afacere strict financiară. Că la noi ea a explodat politic, asta nu e vina magistraţilor francezi. Afacerea albumului nu e o noutate în România; deosebirea e că în timp ce francezii au pornit meticulos pe urmele ei, la noi, nimeni nu şi-a dat osteneala să o elucideze. Banul public, în România, dar şi în alte ţări foste comuniste, are un extraordinar talent de a dispărea în cantităţi mari. Cu toate astea, orice contabil de mîna a doua, dacă e pus la treabă, ştie să dea de urma banilor care dispar. Ei pleacă de undeva şi ajung altundeva. Au expeditor şi adresant. Nu se pot pierde ca o scrisoare. Dacă au fost cheltuiţi pe un album, unde e albumul? Dacă au fost cheltuiţi altfel, unde sînt actele care atestă că au fost cheltuiţi? Au fost donaţi? Trebuie să existe o hîrtie pentru asta. Au fost băgaţi în cutia milei la Notre Dame? Să zicem că e posibil, dar tot ar fi fost nevoie de o chitanţă şi pentru aşa ceva, din cauza mărimii sumei. În această afacere nu mai e vorba de fire roşii, de relaţii bilaterale mai mult sau mai puţin strategice, ci de felul cum a fost folosit banul public din România. Omul de la capătul parizian al afacerii - un român - o fi primit misiunea de a face cunoscută România în Franţa din partea preşedintelui Iliescu. O misiune asemănătoare a primit şi scriitorul Petru Popescu în Statele Unite, dacă nu mă înşel. Foarte frumos. Român patriot. Următorul preşedinte al României, care l-a moştenit în scripte pe patriotul din Franţa, n-avea nici un motiv să renunţe la serviciile lui, fără a fi tras