Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afacerea albumului

Publicat in Romania Literara, miercuri 17 mai 2000 ·

E caraghios să acuzi de diversiune politică oficialităţile din Bucureşti, pentru o anchetă de care se ocupă magistraţii din Franţa. Diversiunea s-ar fi produs dacă autorităţile române ar fi încercat să pună beţe în roate francezilor. Aceştia vor să afle pe ce căi a fost păgubit contribuabilul francez prin neplata unor impozite. Pentru ei e vorba de o afacere strict financiară. Că la noi ea a explodat politic, asta nu e vina magistraţilor francezi. Afacerea albumului nu e o noutate în România; deosebirea e că în timp ce francezii au pornit meticulos pe urmele ei, la noi, nimeni nu şi-a dat osteneala să o elucideze. Banul public, în România, dar şi în alte ţări foste comuniste, are un extraordinar talent de a dispărea în cantităţi mari. Cu toate astea, orice contabil de mîna a doua, dacă e pus la treabă, ştie să dea de urma banilor care dispar. Ei pleacă de undeva şi ajung altundeva. Au expeditor şi adresant. Nu se pot pierde ca o scrisoare. Dacă au fost cheltuiţi pe un album, unde e albumul? Dacă au fost cheltuiţi altfel, unde sînt actele care atestă că au fost cheltuiţi? Au fost donaţi? Trebuie să existe o hîrtie pentru asta. Au fost băgaţi în cutia milei la Notre Dame? Să zicem că e posibil, dar tot ar fi fost nevoie de o chitanţă şi pentru aşa ceva, din cauza mărimii sumei. În această afacere nu mai e vorba de fire roşii, de relaţii bilaterale mai mult sau mai puţin strategice, ci de felul cum a fost folosit banul public din România. Omul de la capătul parizian al afacerii - un român - o fi primit misiunea de a face cunoscută România în Franţa din partea preşedintelui Iliescu. O misiune asemănătoare a primit şi scriitorul Petru Popescu în Statele Unite, dacă nu mă înşel. Foarte frumos. Român patriot. Următorul preşedinte al României, care l-a moştenit în scripte pe patriotul din Franţa, n-avea nici un motiv să renunţe la serviciile lui, fără a fi tras

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul adjunct al SRI Florian Coldea este audiat la DNA în urma plângerii făcute de un om de afaceri

Ziare.com acum 19 minute
Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, 23 mai, la DNA, potrivit unor surse, prezenţa sa la DNA fiind consecinţa unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Coldea nu a făcut declaraţii la sosire. Anterior, în sediu

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

VIDEO Ciolacu, către bugetarii nemulțumiți că „muncesc prea mult pentru 1000 și ceva de euro pe lună”: Putem găsi soluții pentru structuri de personal mai suple

HotNews acum 54 minute
Premierul Marcel Ciolacu a avertizat joi angajații de la Guvern „care protestează susținând că muncesc prea mult pentru 1000 și ceva de euro pe lună” și sunt nemulțumiți de creșterea cu 10% a salariilor. „Cred că atât la Guvern, cât și la Parlament,

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 46 minute
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Grindeanu: Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila

Mediafax acum 46 minute
„Am avizat astăzi proiectul Drumului Expres Focşani - Brăila”, scrie pe facebook Sorin Grindeanu. El precizează că după avizarea indicatorilor tehnico-economici în Consiliul Tehnico Economic (CTE) al Ministerului Transporturilor urmează avizarea în

Guvernul validează ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro. Ciolacu: Există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă

News.ro acum o ora
Guvernul validează în şedinţa de joi ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro, premierul Marce Ciolacu declarând că există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă.

Despăgubirea primită de familia lui Michael Schumacher după publicarea unui fals interviu cu multiplul campion din Formula 1

HotNews acum 19 minute
​Familia lui Michael Schumacher a primit despăgubiri în valoare de 200 de mii de euro din partea publicației Die Aktuelle, cea care a publicat un fals interviu cu multiplul campion din Formula 1, informează BBC. Respectivul material a fost generat d

A fost stabilit un nou termen în Dosarul 2 Mai - Vlad Pascu va fi adus din nou la judecată în Iunie

Ziua Constanta acum o ora
Instanța a dispus un nou termen în Dosarul 2 Mai, în care Vlad Pascu este acuzat de omorul a două persoane și rănirea altor trei - 7 iunie, ora 10:00. La ultimul termen de judecată, magistratul Berevoescu Carmen-Claudia a apreciat că ședința s-a pet

Marcel Ciolacu: Majorăm îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie / Vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Executivul majorează îndemnizaţiile lunare pentru copiii şi adulţii cu handicap grav, începând cu banii pe luna iunie şi vor beneficia de această măsură circa 390.000 de persoane. Premierul Marcel Ciolacu

DNA anchetează foştii şefi ai SRI: Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor anticorupţie

Mediafax acum o ora
•Generalii Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă – la DNA. •În dosar mai este audiat şi avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. •Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunţ la DNA.

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

25°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°