În virtutea dreptului la replică, vă rog a binevoi să publicaţi următoarele rînduri într-un spaţiu similar celui dedicat rubricii "Contrafort":

În numărul 17 din 3-9 mai a.c. al revistei România literară, domnul Mircea Mihăieş, prin articolul "Doar "o răfuială între bandiţi"", se face, probabil fără voie, colportorul unor incredibile, îngrozitoare calomnii lansate în mod iresponsabil (sau cu bună ştiinţă, şi atunci e mult mai grav) de un anume domn Cristian Bădiliţă la adresa tatălui meu, Gheorghe Ursu.

După cum se ştie, tatăl meu a fost ucis de Securitate pentru că s-a opus dictatorului şi regimului comunist: prin scrisorile trimise şi difuzate la Europa Liberă, prin afişele anti-totatlitare etalate la servici, prin scrierile sale anti-ceauşiste - jurnal, poezii, pamflete deseori citite între prieteni - şi, în final, pentru că, oricît l-au ameninţat şi chinuit torţionarii comunişti, a refuzat pînă la capăt să-şi "toarne" prietenii scriitori. Toate acestea nu mai sînt doar amintiri ale familiei şi ale prietenilor, ci fapte dovedite în faţa justiţiei prin sute de mărturii şi documente.

Pentru a-i murdări memoria, într-un stil de dezinformare de tip securist, dl Bădiliţă începe cu falsificarea flagrantă a biografiei lui Gheorghe Ursu. Stimate dle Mihăieş, dacă aţi fi procedat la cea mai elementară verificare (absolut obligatorie atunci cînd este vorba de reproducerea unor acuzaţii de o asemenea gravitate) v-aţi fi dat imediat seama că Gheorghe Ursu nici n-ar fi avut cum să fie "unul dintre cei mai cumpliţi tartori comunişti ai Galaţiului" odată ce a părăsit definitiv Galaţiul la vîrsta de 19 ani, în 1945, la absolvirea liceului, cînd a plecat la Bucureşti, la facultate! Cum oare a "profitat cît a avut chef de regim", cînd a intrat în P.C.R. în 1945, după stabilirea la Bucureşti şi a fost exclus în 1950 (la nici 24 de ani) pentru atitudinile l