În aceeaşi perioadă s-au deschis în Bucureşti două expoziţii de pictură, pînă la un punct foarte asemănătoare: ambele aparţin unor autori de origine română, amîndoi expozanţii trăiesc în Statele Unite şi tot amîndoi s-au întors în ţară prin grija Fundaţiei Culturale Române. Simetria se încheie, însă, aici; primul, adică Sasha Meret, a deschis o expoziţie de grafică (desen, xilogravură, serigrafie şi tehnici mixte) la sediul Fundaţiei Culturale şi evenimentul a trecut aproape neobservat, în timp ce secundul, adică Alexandra Nechita (care, depăşind acum vîrsta micuţei Picasso, ar trebui, pentru consecvenţa logică, să fie prezentată ca mijlocia Picasso), a descins direct la Palatul Cotroceni unde, într-un vacarm mediatic de nedescris şi sub înaltul patronaj al Preşedintelui însuşi, a mai întredeschis o ferestruică spre miracolul ambulant pe care, de vreo cinci ani de zile, îl tot întruchipează. Rezervîndu-i Alexandrei Nechita un spaţiu exclusiv într-una din cronicile viitoare, şi asta pentru că minunile nu pot fi amestecate cu bietele gesturi pămîntene, singurul lucru bun care ne rămîne acum de făcut este să aruncăm o privire comună asupra expoziţiei lui Sasha Meret.

Artist matur, cu o bogată listă de participări şi de expoziţii personale, Meret trăieşte la New York şi are o activitate obişnuită de grafician: adică organizează expoziţii, face grafică de presă şi colaborează cu diverse edituri. Grafica sa de expoziţie, aşa cum a fost ea prezentată în spaţiul de la Fundaţia Culturală, are două componente majore: pe de o parte, conservă memoria unui figurativism îndepărtat, memorie ce funcţionează oarecum atavic şi care, mai puţin interesată să păstreze identităţi riguroase, transferă realitatea în semne generice şi în concepte plastice subiective, iar, pe de altă parte, dezvăluie o adevărată fascinaţie pentru scriere, pentru text, pentru lumea codificată sub