În cazul lui Hugo von Hofmannsthal putem să vorbim de un miracol. Nimic nu apare din vânt sau tocmai din Vânt apare ca un polen transmis germinaţiei. Se naşte la Viena la 1 februarie 1874 dintr-o familie de evrei trecuţi la catolicism. Poate prin aceasta chiar destinul său întregeşte lumea. Evreu şi creştin îmbrăţişându-se. Geniul său poetic se stinge repede, trece la teatru şi la proză, dar ce nemăsurată fericire poate să arunce în noi puţinele sale versuri. Îl las să judece pe cititor. Moartea sublimului evreu, sublimului creştin survine în urma unei congestii cerebrale, în timpul înmormântării fiului său, la 15 iulie 1929.

Ce este lumea?

Ce este lumea? Un poem în veci

De unde străluceşti, divinitate,

Vinul înţelepciunii îl petreci

Spre noi prin glasul dragostei chemate.

Sufletul schimbător al fiecărui

Din soare e văpaie ţâşnitoare,

Ţesut un vers cu alte mii apare,

Ce nezărit se stinge şi îl nărui.

Şi totuşi e o lume sieşi doar,

Cu sunete de taina lor preaplină,

Unică frumuseţe, ei hotar,

Sunete nimănui ecou răsfrânt,

întregul timp al meu citind să vină

în cartea lor, tot nu ştiu să le cânt.

întrebare

Vezi buzele-mi cum sunt cutremurare?

Nu-mi descifrezi lividul chip de jind,

Minciună mi-e surâsul, tulburare

Când te întreb, te înfăşor privind?

Nu doreşti suflu parfumat de viaţă,

Un braţ arzând ce te-ar purta departe

De mlaştina de zile în vid moarte

între luciri pe rătăcita faţă?

Am citit rău în ochii-ţi de noian?

Nu a lucit în ei dorinţa taină?

în ochii tăi în lacrimi nu-i o poartă

Ducând spre suflet? Doruri de mai an

Ca trandafiri în apa-n neagră haină,

S