Cri-CriSunt un om in varsta, pensionar de aproape 20 de ani, dar nu pot uita unele intamplari cu animale si pasari din copilaria mea. Blandetea unora dintre ele fata de om, dorinta de a-l ajuta la necaz, felul in care ti se uita in ochi de parca ar vrea sa-ti spuna ceva m-a impresionat totdeauna. Am...
Cri-CriSunt un om in varsta, pensionar de aproape 20 de ani, dar nu pot uita unele intamplari cu animale si pasari din copilaria mea. Blandetea unora dintre ele fata de om, dorinta de a-l ajuta la necaz, felul in care ti se uita in ochi de parca ar vrea sa-ti spuna ceva m-a impresionat totdeauna. Am iubit si iubesc animalele, pisici si caini vagabonzi, dar mai presus de toate iubesc feluritul neam pasaresc, inzestrat cu o gingasie aparte, cu inteligenta si delicatete, pe care nu totdeauna avem rabdare sa le observam. In sensul acesta, vreau sa va povestesc o minunata intamplare cu Cri-Cri.
Eram copil in clasa a Ii-a la Scoala Comerciala din Tecuci cand, intr-o zi, am gasit pe strada un pui de stancuta (sunt pasarile acelea negre, care seamana bine cu ciorile, doar ca sunt mai mici la trup si uneori au si parti cenusii). Nu putea zbura, asa ca am reusit sa o prind usor. Am dus-o acasa, am bagat-o intr-o colivie, dandu-i sa manance si sa bea apa. La inceput nu prea voia, dar apoi s-a obisnuit, ba a devenit chiar foarte hranace si mancacioasa. Ii dadeam paine muiata, mamaliguta, seminte, grau si cateodata delicatese: rame, gandaci, diferite insecte. Era foarte multumita, desi se afla in captivitate.
Puiul meu de stancuta crestea vazand cu ochii, devenind mai zdravan din zi in zi. Si devenea parca mai prietenos, mai ales cu mine, care aveam mai multa grija de el. Dupa cateva luni, impreuna cu parintii si fratii mei, ne-am hotarat sa-i dam drumul din colivie, sa-l lasam sa mearga la rudele lui. Am deschis usita si am lasat-o asa, ca sa poata iesi afara
