Doua expozitii de grup pot marca in saptamina din urma catodul si anodul unei conceptii colective de oferta vizuala. Salonul de grafica publicitara, la a III-a editie, din trei incercari asadar, va fi ingropat, ca in basme, pina la git de Zmeul Zmeilor (ipostaza fabuloasa a bunului-simt). Iar noi, in povestea calatoare prin expozitii, am vrea sa taiem capul cuiva, dar nu am gasit nici un vinovat. Grupati profesional intr-o sectie noua a Uniunii Artistilor Plastici, afisisti, caricaturisti si ilustratori de carte vin anual in sala Orizont si-si depun productiile cu indiferenta unei semnaturi pe aviz de expeditie. Nimeni nu mai este atent cum se recompun lucrarile pe simeza si cit de incongruenta poate fi prezentarea lor. De pilda, afisul onorabil pentru Festivalul Bach, de un baroc sarbatoresc, semnat de Alexandru Balan, distoneaza printre caricaturi oarecare, in mape transparente, format A4. Fata de contextul publicitar in care traim, panourile cu ilustratii de carte par a apartine cultelor funerare. Recunoastem citeva nume consacrate precum Dana Schobel Roman, Nicolae Zenef, D-tru Verdes si un tinar „inventiv“ care-si inrameaza afisul cu geam (Cristian Topan), dar in ansamblu povestea este trista si seful sectiei, domnul Gh. Baltoc, ar trebui „sa intoarca pagina“. Caci daca n-ar fi (acest salon), nu s-ar povesti (de rau) totusi despre niste profesionisti.
La celalalt pol semnalam expozitia Autoportret a foarte tinerilor artisti gazduiti la etajul Muzeului Literaturii. Grupul celor sapte are o coerenta stilistica atit de mare, incit semnatura poate fi comuna. Este laudabila atentia la scenografia expunerii, adica alfabetizarea cu manualul de „instalationism“. Proiectul lor de „dialog artistic“ este sever: isi impun scala de la alb la negru si tehnica mulajului. Trei digresiuni nuanteaza introspectiv tema: pilcul de lastari in care zac nelinistitor siluet
