Caligrafii postmoderniste sint poeziile lui ANDREI BODIU. O realitate epidermica se scrie direct pe pielea poemului. Scene, intimplari, personaje si „dialoguri“ cotidiene: iata materia principala. Invaluita intr-o atmosfera derizoriu-absurda care face suportabila melancolia. Umorul se ascunde in detalii deopotriva banale si bizare. Viata, larmuitoare si colorata, nu pare sa aiba nici cauza, nici scop, precum pisica fara cap si fara coada peste care a trecut automobilul gri-metalizat al mortii.
Nicolae Manolescu
Linia alba
Tu batrinico locuiesti intr-un
turn zic iti bati tigara fara
filtru de perete fumezi fara
graba
(eu indrug una dupa alta
vorbe galbene)
tu te ridici pe scaunel de acolo
hranesti vrabiile gonesti porumbeii
(vorbele mele apasate ating
o linie rosie)
tu cu tricoul tau galbejit
inchizi geamul si eu habar n-am cine
ajunge la tine cu un pachet de „Carpati“
sau
poate tu nu fumezi „Carpati“
Tu batrinico doar tusesti ti-am zis
sa te lasi de fumat habar n-ai ca noua
ne-au taiat cablul ca prefectul nostru a
fost
arestat eu am o vaga banuiala ma doare
mina habar n-ai
ca ma inteapa stinga si ca degetele
mele preseaza
acum o bucata de piine neagra pe geam
in dreptul ferestrelor tale mai bintuie
vrabiile
si porumbeii si uliii si porumbeii pe
urma degetelor tale intunecate.
E perfect alba floarea
din ghiveciul tau batrinico
e o floare presata parca-n sticla tu
nu mai ridici storurile.
Vrabiile tintesc jgheaburile.
Porumbeii ciupesc cablurile telefonice.
E o mina lacoma
care aduna merele ma
intrebi daca fetita asta se tine bine
ea isi pune in sin merele
