Caligrafii postmoderniste sint poeziile lui ANDREI BODIU. O realitate epidermica se scrie direct pe pielea poemului. Scene, intimplari, personaje si „dialoguri“ cotidiene: iata materia principala. Invaluita intr-o atmosfera derizoriu-absurda care face suportabila melancolia. Umorul se ascunde in detalii deopotriva banale si bizare. Viata, larmuitoare si colorata, nu pare sa aiba nici cauza, nici scop, precum pisica fara cap si fara coada peste care a trecut automobilul gri-metalizat al mortii.

Nicolae Manolescu

Linia alba

Tu batrinico locuiesti intr-un

turn zic iti bati tigara fara

filtru de perete fumezi fara

graba

(eu indrug una dupa alta

vorbe galbene)

tu te ridici pe scaunel de acolo

hranesti vrabiile gonesti porumbeii

(vorbele mele apasate ating

o linie rosie)

tu cu tricoul tau galbejit

inchizi geamul si eu habar n-am cine

ajunge la tine cu un pachet de „Carpati“

sau

poate tu nu fumezi „Carpati“

Tu batrinico doar tusesti ti-am zis

sa te lasi de fumat habar n-ai ca noua

ne-au taiat cablul ca prefectul nostru a

fost

arestat eu am o vaga banuiala ma doare

mina habar n-ai

ca ma inteapa stinga si ca degetele

mele preseaza

acum o bucata de piine neagra pe geam

in dreptul ferestrelor tale mai bintuie

vrabiile

si porumbeii si uliii si porumbeii pe

urma degetelor tale intunecate.

E perfect alba floarea

din ghiveciul tau batrinico

e o floare presata parca-n sticla tu

nu mai ridici storurile.

Vrabiile tintesc jgheaburile.

Porumbeii ciupesc cablurile telefonice.

E o mina lacoma

care aduna merele ma

intrebi daca fetita asta se tine bine

ea isi pune in sin merele