Candva, intr-o anume localitate - sa tot fie de atunci vreo 35 de ani - am cunoscut un individ mult inferior ca pregatire intelectuala (destule dovezi atestau aceasta) dar care, in fata semenilor sai (intre care nu putini de certa probitate moral-profesionala) trecea drept foarte... doxat pentru ca era lasat, in mai toate imprejurarile, sa-si debiteze ideile in voie, fara sa fie concurat in stralucire verbala. Si omul nu scapa nici o ocazie... Tin minte, de pilda, cum la sedintele trimestriale, unde negresit eram convocati, cei din sala il urmareau cu gura cascata, intimidati, aproape convinsi, si dupa caz, induiosati. Cand lua cuvantul avea o siguranta atat de savanta si solemn afisata incat dadea iluzia desertaciunii intruchipate. Dar - vai - individul era (si din nefericire cred ca mai este!) prins in una din cele mai periculoase dintre capcanele vietii: dorinta de epatare, de impresionare cu orice pret! Chiar si al ridicolului! Sub tenia invaluitoare a vorbei, dumnealui camufla un vid interior perfect. Frazelor, mustind de virtuti carturaresti, nu le circumscria nicidecum vreo complexitate psihologica, incat trebuia sa ai luciditatea de a te smulge de sub fascinatia serpeasca si, dezmeticindu-te, sa-ti dai seama ca nu mai ramai cu nimic din cadelnitarea sa...
Ma veti intreba, stimati cititori, pentru ce-mi mai amintesc de acele vremuri revolute, despre acei oameni de atunci... Ei bine, o fac intr-un moment prielnic - extrem de prielnic - cand lupta pentru... ciolan, acum in preajma alegerilor, isca pericolul de a ne lasa inselati de vorbirea patetica, fals-ceremonioasa a politicienilor zilei, de a ne lasa sedusi de sentimentalismul (desuet) ce se vrea pasiune ardenta pentru "mai binele tarii". Pe multi dintre ei (descendenti, desigur, ai "desteptului" pe care sumar vi l-am creionat mai sus) i-am si reperat la posturile de radio si televiziune. Pe care
