Pentru bărbaţii din cărţi, cartea este ca femeia: simplu accesoriu cu care să se laude sau dragoste adevărată. Unora le place să-şi sporească la repezeală haremul de cărţi, să adune tot ce se nimereşte, alţii aleg cu grijă şi citesc pe-ndelete, unii consideră cartea un instrument util şi se pricep să-l folosească, alţii se lasă pur şi simplu în voia bucuriei de a citi. Sînt personaje masculine cu un gen de lectură preferat, căruia îi rămîn credincioase, altele care experimentează necontenit. "Plutarh îmi vine la socoteală", afirmă eroul lui Filimon, Dinu Păturică, pentru care biblioteca fanariotului e una din căile spre mărire. El jefuieşte biblioteca stăpînului de ceea ce are mai bun, la fel cum îi fură acestuia amanta şi bunurile. Cartea, femeia şi banii îi sînt deopotrivă de utile arivistului, cu observaţia că începe cu cărţile.
Pe de o parte...
La contemporanii avuţi ai lui Păturică cartea e la modă, e o modă. Tinerii "snobi" bucureşteni de la începutul secolului al XIX-lea au iubite frumoase şi biblioteci formate "din cele mai bune cărţi ale timpului, pe care nu le citeau niciodată", după cum aflăm dintr-o notă de subsol a romanului Ciocoii vechi şi noi. Mania cărţilor, bibliomania, cum o numeşte chiar Filimon, se manifestă în forme fabuloase: "...mulţi din cei aprinşi de această patimă, nevoind să sacrifice bani şi timp, chema cîte un pictor meşter şi le zugrăvea prin saloane şi camerile de studiu cîte o bibliotecă de minune, în care se găsea tot ce ne-a lăsat mai sublim gîndirea omenească...". O cameră de studiu cu mari cărţi pictate ! Este o imagine decupată din istoria civilizaţiei noastre, deşi pare mai degrabă o invenţie poetic-grotescă a unui scriitor de geniu. în completarea tabloului cultural al epocii vin observaţiile lui Alecsandri: bătrînii nu citesc decît Vieţile sfinţilor, iar tinerii, care dispreţuies
