Cîte zile mai calc pe pămîntul nesigur al Californiei bîntuit de cutremure, ştiu că păşesc pe un teritoriu uzurpat. Ceea ce nu înseamnă că statul mexican de astăzi mai poate să revendice ţinutul californian pierdut în secolul al nouăsprezecelea... Dacă l-ar redobîndi, să zicem, ar fi cum am cădea din lac în puţ: în loc de atîtea premii Oscar, n-am mai avea pe unde să întoarcem de atîtea telenovele.
Ştiu că asta nu se compară cu maşinăria uriaşă de industrializare a peliculei. Totuşi, o singură figurină maya sau incaşe bate de departe Hollywood-ul cu fabrica lui artificială de iluzii cu tot.
Harta universală a marilor culturi nu coincide cu frontierele prezente. Noroc cu Parthenonul. Turcii, învingători vremelnici, făcură din el o pulberărie. Noroc că ei nu cuceriră definitiv Helada şi că astfel nu transformară Parthenonul într-o puşcărie turcească special amenajată ce ar fi funcţionat probabil şi azi.
*
Los Angeles-ul are şase universităţi. La plecare, în 1978, prietenul meu bucureştean şi coleg de universitare, Corneliu Bogdan, fost ambasador la Washington, îmi făcuse legătura cu un profesor din Los Angeles al cărui nume îmi scapă. Planul fusese să vorbesc înaintea studenţilor uneia din universităţi. Profesorul m-a primit cu o amabilitate rară. Le-am vorbit unor studenţi de la o secţie socială, cam despre cele de mai sus. A fost un succes neaşteptat. După conferinţă, un grup de studenţi vietnamezi din sud şi de evrei europeni, dintre care unul ştia binişor româneşte, m-au copleşit cu simpatia lor. Mă simţeam între ei ca acasă. A trebuit să mă lupt cu unii care susţineau că americanii ar fi nişte aroganţi etc., optînd pentru lumea a treia. Blestemul nostru, - a treia! Nu avusesem timp să-i contrazic.
Cititorilor le sînt dator cîteva amănunte biografice. Cu Corneliu Bogdan de exemplu făcusem parte din aceeaşi organ
