În jurnalul meu, Tentaţia mizantropiei, apărut anul acesta la Polirom, redau pe scurt, la pagina 57, o discuţie purtată acum trei ani, în apartamentul d-lui Paul Barbăneagră, despre "cazul Gheorghe Ursu". Pagina cu pricina a stîrnit vii şi îndreptăţite reacţii, de uimire (din partea d-lui Mihăieş, pe nedrept, socotesc eu, acuzat de dl Andrei Ursu), de indignare (a d-lui Camillo Baciu), de revoltă (a d-lui Andrei Ursu). Cînd ai greşit nu ai nevoie de prea multe vorbe s-o recunoşti. Îmi asum toată vinovăţia în această nefastă "poveste" şi-mi cer scuze public pentru dezinformările, precum şi pentru acuzele (neverificate) lansate în pagina respectivă. Activitatea de comunist a lui Gheorghe Ursu (între 1945 şi 1950) nu întinează în nici un fel martiriul suferit de acest om, ai cărui asasini îşi exercită de zece ani, liberi, dreptul de vot în cadrul societăţii româneşti. Faptul demonstrează că această societate continuă să "funcţioneze" în continuare după "principiul" amoralităţii, al complicităţii şi lichelismului fără scrupule. Involuntar eu însumi aş fi putut deveni, prin comentariile mele pripite, complicele Securităţii. Regret nespus faptul de a fi rănit (îi asigur, inconştient) sentimentele fiului, fiicei şi prietenilor lui Gheorghe Ursu. De asemenea, cer scuze d-lui Paul Barbăneagră pentru gafa enormă de a fi reprodus o conversaţie privată într-o carte destinată publicării, şi nu în ultimul rînd cititorilor pe care i-am dezinformat. Pagina cu pricina va fi eliminată din tirajele sau ediţiile următoare ale cărţii.

În jurnalul meu, Tentaţia mizantropiei, apărut anul acesta la Polirom, redau pe scurt, la pagina 57, o discuţie purtată acum trei ani, în apartamentul d-lui Paul Barbăneagră, despre "cazul Gheorghe Ursu". Pagina cu pricina a stîrnit vii şi îndreptăţite reacţii, de uimire (din partea d-lui Mihăieş, pe nedrept, socotesc eu, acuzat de dl Andrei Urs