Lumea actuală pare ivită în cultul şi clădită pe obsesia succesului. Punctele ei de reper, modelele invidiate şi imitate sînt VIP-urile, persoanele care au reuşit, au dat lovitura şi ţin prim-planul vieţii publice şi publicitare: vedetele de tot felul, de la talk-show-men la politicieni, de la actriţe la escroci, de la afacerişti la top-modele, de la profeţi la fotbalişti, de la prinţese la Naste din Berceni. Şi nu isprava-n sine, reuşita sau voctoria par a fi adevăratele însemne ale succesului, cît popularitatea, faima, notorietatea, mulţimea fanilor şi a admiratorilor. Succesul lipsit de publicitate, de vîlvă şi ecou, de spectaculozitatea care epatează este sinonim cu eşecul. Iar insuccesul este privit fără milă, ca ratare, viciu, ruşine. N-ai succes, nu exişti, eşti un nimeni, înjosit şi dezonorat de propriul anonimat. În afara monştrilor sacri, mentalitatea ahtiată de succes naşte însă şi comportamente aberante. Cum nu toată lumea poate culege zilnic aplauze la scenă deschisă, cum nu pentru orice victorie se organizează triumfuri şi nu toate izbînzile sînt premiate, frustrarea tuturor învingătorilor negratificaţi pe măsură trebuie cumva compensată. Unii mai prompţi compensează singuri printr-un comportament perpetuu bizar, dîndu-se isteric în spectacol. Alţii aleg să trăiască succesul prin delegaţie, luînd parte la gloria celebrităţilor prin izbucniri de entuziasm şi ură colective. Mass-media hrăneşte gustul public cu succese fabricate în serie, cu abundenţa produselor ce fac rabat valorii pentru a o reduce la vizibilitate. Confuzia totală care se creează astfel este surprinsă cu precizie de Cehov în schiţa Bucurie. Arhivarul Mitea Kuldarov dă buzna în miez de noapte peste familia adormită ca s-o vestească triumfător că a fost dat la gazetă, că toată Rusia va şti că există Dmitri Kuldarov, celebru prin faptul că... "aflîndu-se în stare de ebrietate, a alun