Convorbire cu

prof. Paul STAHL,

sociolog, directorul Institutului de Studii Sud-Est Europene Ca să trăim prost nu avem nevoie de nici un model. Cineva care duce astăzi la noi o viaţă mizeră nu se raportează la sărăcia din Africa sau din India ca la un exemplu de existenţă de care ar fi ispitit cumva, din cine ştie ce motiv. Modelul presupune o ţintă raţională şi implică ideea de succes, de prosperitate şi civilizaţie. Dar, totodată, ideea de supunere la nişte norme şi rigori necesare progresului. În general, cine aspiră să imite un exemplu de reuşită, nu-şi pune problema lipsei de originalitate; cînd României i s-a spus "Belgia Orientului", iar Bucureştilor "Micul Paris", ne-am simţit flataţi de comparaţie şi nicidecum stînjeniţi că vrem să copiem ceva. Fiindcă odată omologat, un model de succes te diferenţiază, şi îşi impune deci, propria sa originalitate. Dar cum devii original copiind experienţa altcuiva? În ce-ar consta secretul succesului: în opţiunea pentru un anumit model, în adaptarea lui, în găsirea acordului subtil între ceea ce eşti şi ce-ţi propui să ajungi? Am pus cîteva întrebări legate de această temă profesorului Paul Stahl, directorul Institutului de Studii Sud-Est Europene.

Factori de atracţie Stimate domnule profesor, un model de succes presupune notorietate, putere, bunăstare, reuşita cuiva în plan social. Ce este necesar pentru impunerea lui? Cînd ne referim la succes, putem vorbi de reuşita unei persoane sau a unei acţiuni, a unui eveniment cultural, spre exemplu; şi într-un caz şi în celălalt succesul depinde de ecoul pe care-l stîrneşte în societate. Există totdeauna o corespondenţă între ceea ce propune sau realizează cineva şi ce aşteaptă societatea de la el. Dar cu asta n-am rezolvat totul, pentru că în aceeaşi măsură în care corespondenţa cu un anumit grup îţi asigură succesul, îţi asigură, deopotrivă, şi insuccesul c