"... This above all, - to thine own self be true;

And it must follow, as the night the day,

Thou canst not then be false to any man ..."

(William Shakespeare - Hamlet, Prince of Denmark) Am citit undeva că, în timpul frumoşilor ani ai studenţiei, actualul secretar general al NATO, Javier Solana, ar fi participat la demonstraţiile organizate de tinerii din ţara sa împotriva pactului nord-atlantic. Dacă într-adevăr aşa stau lucrurile, atunci pot să meditez liniştit la universalismul grecoteiului de Caragiale, la care gîndul te duce aproape imediat. Oglindă răutăcios de fidelă, ilustrul şi incomodul nostru autor prezintă în schiţa Tempora... un adevărat model de succes naţional şi internaţional, adică pe "distinsul student în drept, eminentul tînăr Coriolan Drăgănescu", care odinioară conducea la statuia lui Mihai Bravul tinerimea universitară, dorind să-şi aducă prinosul marelui erou al naţionalităţii noastre şi ţinea discursuri despre "dreptul ce-l are poporul de a protesta contra guvernului banditesc". Despre bravul student "se crede că a fost lovit grav şi torturat în arest" de către poliţie. După ani, aceeaşi gazetă din care citează Caragiale scrie despre represiunea manifestaţiilor studenţeşti, sub conducerea "neruşinatului inspector poliţist, canaliei ordinare..., sălbaticului zbir şi călău antropofag, care răspunde la dezgustătorul nume de Coriolan Drăg...". La o nouă lectură, umorul schiţei lui Caragiale m-a întristat enorm, din cauza adevărului enunţat cu cinism de scriitor: succesul social obligă la o renunţare de sine care nu e departe de alienare. Mi s-a părut că lumea sclipitoare a inşilor de succes ascunde din belşug renunţări minore, compromisuri mai mult sau mai puţin importante, visuri sfărîmate şi negate. Mi-am amintit de lumina jucăuşă care se aprindea în ochii nu ştiu cărui om politic american cînd pomenea de tinereţea lui în