Credinţe fără credinţă Ultimul număr (109, ianuarie-martie 2000) al revistei Archives de sciences sociales des religions, editată de CNRS, se ocupă de formele religioase caracteristice ultramodernităţii (ceea ce alţii numesc postmodernitate). Fiind vorba despre abordări sociologice, sînt înregistrate aici tendinţele "macro" de descompunere, recompunere şi revalorizare a religiosului; accentul e pus pe mutaţiile globale care, dincolo de specificitatea fiecărei religii, dincolo de calitatea formelor de spiritualitate luate în seamă, par să conteze în redesenarea peisajului. Resimţi adesea un soi de stînjeneală în faţa aspectului "brut" specific acestui tip de analize. Ele pun fără rezerve la grămadă tradiţii de anvergură transcendentă, îndelung sedimentate, îndelung rafinate, precum creştinismul, budismul, hinduismul şi cele mai recente, mai pestriţe, mai confuze inovaţii ale aşa-numitelor noi mişcări religioase (Scientologie, New Age, nebuloasa ezoterico-mistică). Exigenţa generalităţii produce "platitudine": ai în faţă o imagine aplatizată a religiosului, o suprafaţă egalitară şi egalizantă, compusă din fenomene aşezate pe acelaşi plan de lucru, fără atenţie pentru profunzimea solului spiritual din care provin, fără interes pentru sensul pe care îl poartă cu ele. Ai, în schimb, beneficiul de a sesiza curentele de massă, schemele după care se mişcă astăzi trăirea religioasă medie. Una dintre tendinţele ei cele mai notabile - ivită în modernitate şi accentuată în ultramodernitate - ar fi "recentrarea pe lume şi pe om", "mundanizarea" aspiraţiilor religioase. Yves Lambert (CNRS - Groupe de sociologie des religions et de la laïcité) care prefaţează volumul şi face o analiză globală după contribuţiile celorlalţi autori, dedicate Franţei, Statelor Unite, Olandei şi Japoniei, menţionează un episod expresiv în această privinţă. Transcendenţa, destinul supra-mundan al