Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paşii mărunţi

Publicat in Dilema Veche, vineri 26 mai 2000 ·

Cînd unul dintre fondatorii Europei unite, Jean Monnet, a optat pentru politica "paşilor mărunţi" a avut în vedere atît considerentele practicilor economice şi politice, cît şi dimensiunea psihologică a integrării europene. Pe un continent răvăşit de adversităţi şi puternic marcat de specificităţi, coordonarea unei evoluţii comune era dificil de realizat, pentru că, obiectiv, interesele naţionale nu puteau fi nivelate, dar şi acolo unde ele coincideau, diferenţele de formulare, de reprezentare erau tot atîtea obstacole pentru emiterea unui mesaj comun. Paradoxal, pe măsură ce se produce alinierea criteriilor economice, politica "paşilor mărunţi" îşi epuizează rezervele. Moneda comună euro îşi pierde din valoare, în timp ce economiile care au adoptat-o marchează ritmuri susţinute de creştere. Specialiştii susţin că disfuncţia s-a produs pentru că nu există o politică financiară comună şi prim-ministrul francez propune ca miniştrii de finanţe ai celor unsprezece ţări "euro" să constituie un "guvern economic" autorizat să ia deciziile necesare. Nu e clar ce raporturi ar exista între acest "guvern" şi structurile comunitare. Tratativele în vederea primirii noilor membrii reactivează tensiunile dintre cei vechi. Pînă acum ţările mici şi cele mari aveau, în mod egal, cîte un vot şi hotărîrile importante nu se luau decît în unanimitate. Un asemenea mecanism nu poate fi eficient dacă presupune consensul a 30 de membri. Şi faptul că, ipotetic, o ţară cum e ducatul de Luxemburg poate bloca o decizie adoptată de toate celelalte este de natură a nelinişti spiritele preocupate de eficienţă. S-au elaborat diverse proiecte prin care numărul voturilor să corespundă cu numărul locuitorilor, iar hotărîrile să fie adoptate prin diverse majorităţi proporţionale. Dacă se adoptă un asemenea sistem, rolul ţărilor mari va creşte în dauna celor mici, dar, se poate imagina o situaţie c

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC a validat candidatura lui Victor Ponta

Ziua Constanta acum 43 minute
A fost validată de Biroul Electoral Central candidatura fostului premier Victor Ponta a fost validată de Biroul Electoral Central. Singurele voturi împotriva au fost ale reprezentanților AUR și POT, potrivit stiripesurse.ro. Victor Ponta a declarat

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 17 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 37 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Șeful NATO consideră că ar trebui restabilite relațiile cu Rusia după războiul din Ucraina

HotNews acum 34 minute
Europa și Statele Unite ar trebui, după ce se încheie luptele în Ucraina, să își normalizeze în cele din urmă relațiile cu Rusia, a declarat secretarul general al NATO, Mark Rutte, potrivit Politico. „Este normal cumva pentru Europa, pas cu pas, dac

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum 36 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°