Citesc din ce in ce mai apasat editorialul semnat, saptamanal, de Nicolae Manolescu in "Romania literara"; este vorba de cel mai recent, din numarul 20/2000 (24 - 30 mai). Scrie despre Marin Preda, si-l intituleaza"... sunt un om terminat". Este vorba despre moartea lui Preda si dezamagirea ca, desi pe 16 mai s-au implinit 20 de ani de la acest eveniment, ecouri de memorie nu prea au fost. Pe de alta parte, Manolescu ia in discutie circumstantele disparitiei lui Preda, cu referiri directe la cartea semnata de Mariana Sipos, intitulata "Dosarul Marin Preda".
Nicolae Manolescu are dreptate sa faca aceste referiri, precum si sa-si doineasca dezamagirea ca lucrurile importante, odata, in cultura romana, trec acum neobservate si ignorate. Un motiv serios pentru mine sa ma gandesc la Marin Preda, fie si pentru ca imi trag o parte din radacini de la cativa kilometri de Silistea-Gumesti, Teleorman, locul nasterii scriitorului, in 1922. Si nu doar pentru asta, ci mai ales pentru ca Preda inseamna prea mult in literatura noastra pentru ca un asemenea moment sa sufere de atata anonimat. Sunt totusi 20 de ani... in plus, revenind la circumstantele mortii lui Preda, cu adevarat acestea au ramas invaluite in mister. Preda a fost gasit mort in apartamentul de la Casa de creatie a Uniunii Scriitorilor, din Mogosoaia, in conditii bizare, dupa ce ultima perioada a vietii fusese, la randul ei, ciudata. Oamenii importanti au avansat ideea uciderii sale, mai ales ca era un om incomod, dar si greu de infrant. Nimic nu s-a elucidat in cazul acestei ipoteze, iar Preda incepe, la randul sau, sa treaca in uitare, desi a dat atat de mult culturii romane. Pe vremuri, inclusiv oamenii simpli isi doreau in casa "Morometii", si mai ales "Cel mai iubit dintre pamanteni", pentru ca stiau ca exista acolo un debuseu de constiinta, un ceva care dadea mult mai mult inspre adevar, decat alte
