Anul acesta am organizat pentru a patra oara Gala Premiilor ASPRO in cadrul BOOKAREST-ului, la Laptaria Enache (prima, in martie 1996, avusese loc in eleganta sala de la Studio Martin, fostul cinematograf Volga de pe fostul Bulevard Ilie Pintilie colt cu Calea Dorobanti, trecuta si actuala). Apoi, a fost al treilea an in care am coordonat, tot in numele ASPRO, programul manifestarilor culturale din interiorul BOOKAREST-ului. In sfirsit, am scos pentru a treia oara foaia Tirgului (dupa o prima experienta de acest fel la GAUDEAMUS-ul din 1997).
Am – vasazica – o destul de bine familiarizata privire „din interior“ asupra BOOKAREST-ului. Stiu cum incep sa se precipite lucrurile o luna-doua inainte, stiu agitatia din ultimele saptamini, stiu nebunia din zilele Tirgului. Pe masura ce timpul trece si devine limpede ca nici la editia asta nu vor putea fi puse toate lucrurile la punct pina cind se taie panglica, Mihai Oroveanu devine tot mai sumbru. Daca apuc, ma opresc la el o clipa si-mi mai impartaseste cite-un strop de amaraciune. Mai mult nu, ca nu avem nici unul, nici altul timp pentru asa ceva. Cite o jumatate de ora sau cite o ora intreaga stau alaturi, in biroul Mihaelei Ionescu, undeva, in maruntaiele kafkienei cladiri a Teatrului National, unde facem calcule estimative pentru foaia Tirgului si asamblam programul de lansari, mese rotunde, gale si tot restul. Pe masura ce Mihai se intuneca la fata, Mihaela e tot mai galbena, desi ramine zimbitoare. Si doamnele din jur, Mariana, Simona, Ileana si celelalte mai gasesc puterea sa zimbeasca. Ba chiar si domnii de la poarta imi raspund veseli la salut, de cite ori intru si ies pe usita de acces spre lungile culoare oarbe prin care ai sansa sa ajungi, daca nu te ratacesti, la birourile ARTEXPO.
Parafrazind titlul cartii care a cistigat de asta-data Premiul ASPRO pentru roman, oare de citi oameni e
