„Lévi-Strauss povestea ca, pentru primitivi, orice poate deveni o bijuterie. Eu cred ca am o ramasita primitiva, pentru ca orice obiect ma mira: ca e prea mic, ca e prea mare, ca e prea patrat, ca e prea vechi, ca e prea nou.“ Mirarea Irinei Nicolau respira in fiecare lucru adunat de ea. Este Colectionarul, adevaratul colectionar, pasionata cum se arata de memoria obiectului si de povestile pe care poate sa ti le spuna acesta. De la cartea despre revolutie si despre Piata Universitatii pina la Nume pentru fete si baieti, Sarbatori Romanesti, Boul Rosu, Le Pied Chaussé, aceeasi pasiune a obiectului si, mai presus de toate, a pastrarii, a conservarii. Aceeasi lupta cu timpul si cu risipa omului de la oras care, spune ea, inconstient sau nu, isi arunca trecutul cel mai fragil, cel mai pretios, cel mai inefabil, la pubela: „Exista si oameni care se tem de vechi si de poveste, care spun «cum sa dorm intr-un pat in care a murit cineva». Exista oameni care arunca foarte mult. Dar gunoiul unora poate fi comoara altora.“
Iubiri fulgurante si iubiri de cursa lunga
Povestesti, in Citeva cuvinte... din Surisul lui Harry, ca o admiri pe sotia lui, Lena Constante, pentru „modul in care s-a priceput sa-l iubeasca pe Harry“. Ce te-a facut sa scrii o asemenea fraza?
Am scris fraza aceea pentru ca exista, dupa parerea mea, iubiri fulgurante si iubiri de cursa lunga. Nu am deosebit niciodata iubirea de cuplu de aceea care se naste intre prieteni. Calitativ, mi se par foarte apropiate. Consider la fel de valoroase iubirile scurte, intilnirile puternice, de tipul blitz-krieg, in care oamenii se devoreaza, se consuma, produc o combustie foarte speciala si se despart; imi plac situatiile in care oamenii se despart cu loc de buna-ziua desi, daca iubirea este foarte mare, nu mai incape buna-ziua. Sint apoi iubirile de cursa lunga, care dureaza o
