In ultimul timp, in rindul tinerilor posesori autohtoni de telefoane mobile (cu precadere, al studentilor) se poate observa o modalitate cel putin ciudata de comunicare: discutia la o secunda. Mai exact, datorita faptului ca o anumita companie furnizoare de servicii de telefonie mobila asigura (doar) gratuitatea primei secunde in convorbire, utilizatorii mai putin instariti au descoperit o metoda de a face economii pe cartela sau abonament, transmitindu-si unii altora informatiile dorite intr-o forma segmentata strict pe dimensiunile intervalului netaxat. Ispititi mai degraba de tentatia pragmatica a gratuitatii continue decit de avatarurile filozofiei lui Bergson, junii posesori de „moleculare“ fractureaza discursuri de citeva minute (prin intermediul carora isi anunta locatia in oras, ora de intilnire, iubirea, nevoia de a copia cursurile de la care au lipsit, dorinta de a merge la film, bere sau biliard s.a.m.d.) in eterne decupaje vocale variind intre doua si patru silabe.
Astfel, pe bulevarde, holurile facultatilor sau scaunele barurilor de cartier pot fi auzite frecvent „discutii“ de tipul: „Buna!“ Bip si pauza de inchidere a aparatului. „Ce faci?“ Bip si pauza. „Vin...“ Bip/pauza. „...sa te iau...“ Bip/pauza. „...la sase...“ Bip/pauza. „...la tine...“ Bip/pauza. „...in fata...“ Bip/pauza. „...casei.“ Telefon inchis si virit in buzunar.
Desigur, acest gen de „convorbiri“ sincopate prezinta si o serie (deloc neglijabila) de inconveniente, pentru toate partile implicate: de la metrii de hirtie ai desfasuratoarelor de convorbiri, pentru care compania furnizoare de servicii plateste probabil mai mult decit economiseste telefonic prin limitarea gratuitatii la o secunda, la erorile de receptie/interpretare ale interlocutorilor, pentru care un cuvint rostit mai repede sau o intonatie mai apasata poate transmite un involuntar semnal negativ si gene