D-na Marta Petreu e o personalitate cu dimensiuni care, de obicei, nu se tolerează reciproc. D-sa e o poetă şi o eseistă din spaţiul chiar al filosofiei (pe care o şi predă, de la catedră, studenţilor). Şi aceste ipostaze se conciliază bine una cu alta, alimentîndu-se reciproc. Dacă mai adaug că d-na Marta Petreu este şi redactorul şef al unei foarte bune reviste clujene, Apostrof, pentru care se zbate să obţină, de vreo şapte-opt ani, subvenţii (şi le obţine!), căpătăm portretul ideal al acestui remarcabil intelectual transilvan, deopotrivă poet şi cugetător. Ştiu că are, în dubla ei ipostază, iluştri precursori. Dar nu mă pot reţine să observ, cu bucurie, că speţa nu s-a pierdut şi că iată, există şi azi, manifestîndu-se cu strălucire.

De curînd a publicat un studiu despre Cioran, şi anume despre scrierile sale româneşti, care, prin informaţia fructificată, dovedeşte că distinsa autoare a frecventat stăruitor biblioteca, adunînd, de acolo, tot ceea ce era legat de obiectul ei de studiu. Vreau să spun că nu s-a limitat la cărţile româneşti ale lui Cioran ci a citit toate revistele unde a colaborat tînărul filosof, adunînd, cu grijă de cercetător, tot ce o interesa. Asta mă bucură. Credeam că sînt cel din urmă mohican care apelează, pentru cercetările sale, la presa vremii. Descopăr, încîntat, în d-na Marta Petreu un coleg care îşi asumă această corvoadă dacă voieşte să ajungă la rezultatele valabile. Aş spune chiar că acribia ei emoţionantă merge mai departe decît era necesar, punînd, în cartea ei, fapte şi informaţii cunoscute, dînd unor capitole înfăţişarea de déjà vu (de pildă cel în care reface istoricul mişcării legionare şi al doctrinei sale). Aşadar, autoarea noastră ţinteşte spre un portret integral al fazei româneşti a lui Cioran filosoful. Ori, aici, negativul ocupă întreg spaţiul. Un negativ eseistic pe care, de prin 1945-1946, Cioran l-a repu