Cît de bine arată bărbatul ideal din paginile literaturii române? Cît de elegant sau de neglijent se îmbracă, cum vorbeşte, ce fel de prieteni îşi face, cine îl detestă, ce calităţi vizibile are şi ce invizibile metehne? Cîţi ani are bărbatul ideal? Cît de importantă este, în lumea personajului masculin, femeia, care vine întotdeauna să-i tulbure viaţa literară cu dragostea ei? Ce bucurii ştie domnul să-i facă? Din ce cauză o face să plîngă? Dacă ea, în cărţi, alege întotdeauna greşit, se ia după aparenţe, ştie el, în schimb, să aleagă mai bine? Ce idealuri are bărbatul ideal? De la 1840 încoace, literatura română nu oboseşte să schimbe răspunsurile la aceste întrebări, o dată cu generaţiile literare. Povestea bărbatului ideal coincide cu istoria metamorfozelor lui. Cînd costumul şi mentalitatea domnului şi stăpînului cărţii se schimbă, lumea literară se zguduie din temelii. Idealurile bărbatului sînt radical diferite de la o epocă literară la alta. Toate romanele ar trebui atunci repovestite, toate finalurile ar trebui schimbate.

Povestea cavalerismului narativ

În secolul al XIX-lea englez metamorfoza este explicită. De pildă, gustul naratorului "snob" din Rebecca şi Rowena de William Thackeray pune în cauză gustul distinsului său predecesor, Sir Walter Scott. Finalul poveştii lui Ivanhoe (1819) poate fi simţit, după canoanele de la jumătatea secolului, cînd îşi scrie Thackeray cartea, ca nesatisfăcător. Deşi parodică, opera lui Thackeray este totuşi una de justiţie literară, în numele unui nou narator masculin, cu alte opţiuni: "Chiar în romanele marelui Sir Walter (onorat fie-i numele) sînt convins că se află un număr de eroi care au fost duşi de lîngă noi înainte de vreme şi de care ar trebui să mai auzim. Draga mea Rebecca, fiica lui Isaac din York, a fost întotdeauna, în mintea mea, una dintre acestea şi nu pot cre