În februarie anul acesta filozoful german Hans-Georg Gadamer a împlinit vîrsta de 100 de ani. Un asemenea eveniment, pentru cei conştienţi de importanţa lui Gadamer în tradiţia gîndirii occidentale, inevitabil ispiteşte la obişnuitele formule de retorică aniversară, care întotdeauna funcţionează pe principiul unei logici a metonimiei şi sinecdocei. Defineşte cumva opera lui Gadamer întrebările şi răspunsurile secolului nostru? A influenţat filozofia lui curentele de gîndire ale ultimilor o sută de ani, sau s-a lăsat formată de ele? În euforia sărbătoririlor săgeţile cauzale călătoresc de regulă în orice direcţie. Însă în cazul discursului aniversar rostit de filozoful american Richard Rorty, în februarie, la Heidelberg, la mijloc e mai mult decît entuziasm flatant. M-am referit la acest discurs cu cîteva numere în urmă, în "România literară", cu prilejul prezentării cărţii lui Alan Sokal şi Jean Bricmont, promiţînd atunci să revin. Promisiunea s-ar fi dovedit poate vană dacă o altă carte, dedicată aceleeaşi teme mult dezbătute astăzi, poststructuralismul, nu mi-ar fi readus în memorie argumentele lui Rorty. Cartea cu pricina îi aparţine francezului François Dosse, ea a apărut la Paris în 1995 şi a fost tradusă în engleză anul trecut de Hassan Melehy, un cunoscut teoretician american. Imperiul semnificaţiei: Umanizarea ştiinţelor sociale (The Empire of Meaning: The Humanization of Social Sciences) nu este un studiu teoretic conceput din perspectiva unui filozof cu viziuni personale şi o contribuţie distinctă la înţelepţirea umanităţii. Dosse scrie o istorie a filozofiei recente, rezumînd cu o concizie poate chiar suspectă mişcări intelectuale nu doar greu de redus la cîteva pagini de comentariu, ci uneori de-a dreptul imposibil, cel puţin imposibil fără riscul unei simplificări în pragul falsificării. Volume precum cel tradus de Hassan Melehy îşi vor găsi însă î