O instanţă critică la Târgu-Jiu

Nimeni nu se poate ascunde de Gheorghe Grigurcu. De acolo, din Târgu-Jiu, unde locuieşte în continuare, ca un exilat, el vede tot ce se întâmplă în literatura română. Este ca şi cum un reflector şi-ar plimba fasciculul de lumină asupra întregii ţări.

Această supraveghere atentă şi continuă este fără îndoială necesară, dar creează şi un sentiment de teroare. Numeroşi autori îl antipatizează sincer pe Gheorghe Grigurcu, exasperaţi de intransigenţa lui (estetică şi, mai ales, morală).

De mai mulţi ani, Gheorghe Grigurcu şi-a luat şi o altă sarcină, în afară de aceea de Argus al actualităţii literare, şi anume sarcina de a regândi tot ce s-a petrecut în literatura română în perioada postbelică.

Procesul comunismului întârzie să se facă, dar procesul literaturii române din timpul comunismului se face, aproape exclusiv prin strădania acestui critic literar sensibil şi delicat despre care credeam, înainte de 1989, că nu poate decât să miroasă literatura ca pe-o floare. Consecvent cu sine, neintimidat de reacţiile violente pe care le provoacă (şi cărora le răspunde cu calm), el înaintează imperturbabil, hotărât să-şi ducă la bun sfârşit acţiunea de reevaluare a vieţii literare de după război. Tenacitatea sa o aminteşte pe aceea a abatelui Faria, care cu o coadă de lingură a reuşit să sape, în decursul a zece ani, un tunel prin zidul de piatră al temniţei lui. Totul este ca la sfârşit Gheorghe Grigurcu să nu constate, ca şi personajul lui Alexandre Dumas, că a calculat greşit direcţia de înaintare...

De ce nu este ovaţionat un erou al revizuirii

Indiferent cât de mult ne incomodează prin atitudinea lui de trouble-fête, se cuvine să recunoaştem că Gheorghe Grigurcu s-a angajat într-o acţiune critică necesară. Cineva trebuia să-şi asume acest rol. în cele pest