Amintind despre persoanele de la noi care sunt şi serioase, şi bine orientate în elaborarea unor lucrări de gen am epuizat, cred, cam toate degetele de la o mână (de aceea pentru ce urmează ar fi mai adecvată formula englezească "on the other hand"). Trei sunt principalele direcţii pe care s-a canalizat efortul de traducere din sfera psihanalizei: popularizare, aplicaţie culturală şi metapsihologie, detalierea unor probleme teoretice şi de practică - în general, de tehnică - în special. Dintre toate, ultima este, deocamdată, cea mai slab reprezentată.

Cartea lui Nasio despre şapte dintre conceptele de bază ale psihanalizei pare să adere la prima categorie. Totuşi, o mai ageră privire are meritul revizuirii unei atari impresii (coordonatorul colecţiei procedează acoperit plasând pe coperta a IV-a avertismentul său tocmai în această privinţă). Nasio scrie nu atât cu scopul popularizării conceptelor de castrare, falus, narcisism, sublimare, identificare, supraeu, forcluzie, cât din dorinţa limpezirii lor, nu doar pentru cititor, dar şi pentru sine.

Prin ce s-ar mai susţine un atare demers în cazul unei ştiinţe care anul acesta împlineşte 105 ani? Una dintre raţiuni, lapidar amintite în primele pagini ale cărţii şi de altfel loc comun al psihanalizei, este că întreaga teorie psihanalitică trebuie însuşită cu o pronunţată (şi explicită) subiectivitate, spre a-şi proba astfel - întrucâtva pe căi empatice - eficacitatea terapeutică şi spre a se evita capcanele practicii neinspirate (psihanaliza sălbatică). Şi din acest motiv, conceptele psihanalitice rămân şi azi destul de dificil de aprofundat, presupunând invariabil trăirea intensă menită să le încorporeze un conţinut personal asumat. În altă ordine de idei, trebuie avută în vedere dinamica vie care leagă toate aceste concepte, într-un elan de solidaritate deductivă bazată pe trimiteri deosebit de subt