Locul pe care l-a ocupat pînă nu de mult în viaţa socială jocul de cărţi - pentru a deveni apoi chiar obiect de investigaţie semiotică şi de istorie culturală - e dovedit şi de marele număr de cuvinte şi expresii care au intrat, cu întrebuinţări figurate, în uzul curent (familiar sau chiar standard) al limbii. Pentru română, lexicul jocului e semnificativ nu numai prin analogiile semantice produse - adesea evoluţiile s-au petrecut în alte limbi, cuvintele fiind preluate împreună cu sensurile lor figurate - ci şi prin straturile influenţelor culturale pe care le reflectă. Cuvîntul pocher, de pildă, are o etimologie multiplă, dar pare să fi pătruns mai întîi în română - aşa cum arată şi Dicţionarul academic (DLR) - printr-un intermediar neogrecesc. împrumuturi pasagere mai vechi - din turcă, greacă, rusă (limbi care reflectă căile de intrare în lumea românească a unora din jocuri) au ieşit între timp din uz, păstrîndu-se în memoria culturală graţie unor atestări literare; un exemplu e grecismul a exoflisi "a defosa; a renunţa la cărţile considerate inutile" - folosit şi cu sensul figurat "a se debarasa de..." de personajele lui Caragiale, în D-ale carnavalului (Miţa: "Bate-mi în uşe cînd l-ăi exoflisi pe Crăcănel..."; Iordache: "îl exoflisesc acuma, să vezi..."). Sursa directă a unei bune părţi din "terminologia de specialitate" modernă a fost apoi franceza (a defosa, levată, pas etc.). Probabil că unele dintre cuvintele domeniului s-au fixat în limbă atît de bine datorită existenţei unui puternic model metaforic, a unei analogii dintre diverse activităţi sociale şi joc. Una dintre cele mai clare ilustrări ale acestui model le oferă în română, ca şi în alte limbi, cuvîntul atu (din fr. atout), cu sensul de element care "oferă un avantaj sau o şansă în plus". Netransparentă, deci cunoscută doar specialiştilor, e evoluţia figurată a turcismului coz, care a circulat