În nr. 12 al României literare din aprilie a.c., P.P. Gogan analizează cu destulă uşurinţă un colaj fotografic realizat pe 22 noiembrie 1881, remarcabil pentru acea vreme, la festivităţile prilejuite de dezvelirea statuii lui Ion Heliade Rădulescu din faţa Universităţii Bucureşti.

După motivaţii corecte privind participarea lui Mihai Eminescu la festivităţi, cum sunt: "...la redacţia Binelui public se întâlniseră pentru a hotărî asupra discursului din partea presei bucureştene: Eminescu - Timpul; G. Dem. Teodorescu - Binele public; D.A. Laurian - România liberă, Fr. Damé - Românul. Mihai Eminescu era unul dintre oficiali. La 21 iunie 1881 Eminescu scrisese în Timpul că "Statuia lui Eliad zace, dată uitării, în umbra zidurilor Universităţii", sau "Mâne are a se descoperi cu toată sărbătorirea cuvenită, statuia lui Ion Eliad", scoţând în evidenţă "meritul" "nepreţuit de mare" al celui sărbătorit. Autorul ajunge la concluzia că un anume personaj cu alură de dandy, care era în preajma statuii, ar fi Mihai Eminescu: "Siiigur - până la proba contrară!" (n.a.). Este clar că Eminescu, care a menifestat o simpatie statornică faţă de Ion Heliade Rădulescu încă din 1867, când îi dedică poezia "La Heliade" nu putea lipsi, el fiind "unul dintre oficiali" şi care a mai participat la manifestări de asemenea anvergură în august 1871, tot ca organizator, la sărbătoarea de la Putna. Aici a citit o poezie de Dimitrie Gusti cu atâta căldură, încât ropote de aplauze au izbucnit din mulţimea entuziasmată de vocea sa melodioasă.

Căutând să anuleze legenda falsă a vieţii paupere a lui Eminescu, cel puţin în perioada de care ne ocupăm acum care conţine mai multă maliţie întreţinută de detractori decât adevăr istoric, P.P. Gogan stabileşte după studii fizionomice un portret al lui Eminescu într-o poziţie neclară, dintre care cel puţin trei argumente cad: tunsoarea,