Matilda mi-a intrat în familie la mijlocul anilor '80. Era o cockeriţă blîndă şi afectuoasă, cuminte, ascultătoare şi devotată. Educaţia ei a decurs firesc şi fără probleme. Am folosit, bineînţeles, procedeul clasic, recomandat în manualele de bună creştere canină: mimarea bătăii cu ziarul împăturit. Am adăugat, asumîndu-mi răspunderea pentru această iniţiativă pedagogică, o metodă mai puţin ortodoxă: cînd făcea o poznă, îi aruncam, uitîndu-mă urît la ea, un singur cuvînt, şuierat printre dinţi: "Ceauşescu!". Spre hazul prietenilor, care începuseră să ceară "bisuri", Matilda - cu coada între picioare şi cu burta lipită de podea - se ducea să se ascundă sub masă. A păstrat un timp, după 1989, reflexul, deşi urmărise, ca toată lumea, procesul lui Ceauşescu la televizor. Matilda, aşadar, simţea numele Conducătorului drept o ocară şi o ameninţare. A rămas consecventă şi n-am auzit-o, după aceea, lătrînd cum că "era mai bine înainte". Numai că, trecînd anii, s-a blazat şi n-a mai reacţionat cînd pronunţam, ca s-o testez, numele funest. A intrat, ca să zic aşa, în rînd cu oamenii. Mi-am amintit de toate astea primind, de la un prieten din Franţa, o tăietură dintr-un ziar. E vorba de o publicaţie regională, Le Courrier picard, ce relatează un fapt care a tulburat viaţa orăşelului Méru, aflat la vreo şaptezeci de kilometri la nord de Paris. Iată, pe scurt, ce s-a întîmplat în tîrguşorul picard. Cînd urma să se voteze, în consiliul municipal, bugetul, s-a iscat un conflict între adjunctul primarului, însărcinat cu finanţele, dl. Francis Laigre, şi primar, dl. Yves Leblanc. Cîteva săptămîni mai tîrziu, Francis Laigre a publicat în foaia locală, "L'Hebdo de Méru", un articol în care îi compara pe Yves Leblanc

şi pe soţia acestuia, Frédérique (ea însăşi consilieră municipală), cu... Nicolae şi Elena Ceauşescu. După apariţia textului, primarul l-a dat în judecată, pe